Între datorie și iubire: Povestea unei mame care nu-și mai recunoaște fiul

— Vlad, iar ai cumpărat prostii? Am ridicat vocea fără să vreau, dar nu mai puteam să mă abțin. Era a treia oară luna asta când îl vedeam cu o plasă plină de gadgeturi inutile și haine scumpe. Stătea în pragul ușii, cu privirea în pământ, iar lângă el, Ioana, nora mea, se juca absent cu telefonul.

— Mamă, nu sunt prostii. Sunt lucruri care ne fac viața mai frumoasă, a răspuns el încet, dar am simțit că nu crede nici el ce spune.

Soțul meu, Doru, s-a ridicat de la masă și a oftat adânc. — Vlad, tu știi cât am muncit noi ca să avem casa asta? Ani de zile am strâns fiecare leu. Nu ne-am permis vacanțe la mare sau telefoane de ultimă generație. Și tu… tu nu poți pune bani deoparte nici măcar pentru avansul la un apartament!

Am simțit cum mă cuprinde furia și tristețea în același timp. Îmi venea să plâng. L-am crescut pe Vlad cu principiul „trăiește după posibilități”, dar acum parcă tot ce am încercat să-i insuflăm s-a risipit ca fumul.

— Mamă, nu înțelegi… Viața nu mai e ca pe vremea voastră. Toți prietenii noștri ies la cafenele, călătoresc, se bucură de prezent. De ce să ne chinuim să strângem bani pentru o casă pe care oricum nu ne-o permitem?

Ioana a ridicat ochii din telefon și a adăugat:

— Și oricum, chiriile sunt mai ieftine decât ratele la bancă. Plus că nu știm dacă vrem să rămânem în București.

M-am uitat la Doru. Știam ce gândește: „Nu-i mai recunosc.”

Seara aceea a fost începutul unei rupturi între noi și Vlad. Zilele următoare am încercat să vorbesc cu el pe un ton calm, să-i explic că viața nu e doar despre prezent, că trebuie să te gândești și la viitor. Dar el părea tot mai distant.

Într-o duminică, la prânz, am încercat din nou:

— Vlad, tu chiar nu vrei să ai ceva al tău? O casă unde să nu depinzi de nimeni?

A oftat și a dat din umeri:

— Mamă, poate că voi ați trăit cu frica zilei de mâine, dar noi vrem să trăim azi. Nu vreau să ajung ca voi, să mă uit în urmă și să-mi dau seama că am muncit toată viața doar ca să plătesc facturi.

M-a durut. Am simțit că tot ce am făcut pentru el a fost în zadar.

Într-o seară, l-am auzit pe Doru vorbind la telefon cu sora lui:

— Nu știu ce să facem cu Vlad. Parcă nu mai e copilul nostru. Nu știe ce înseamnă responsabilitatea.

Am intrat în bucătărie și l-am găsit pe Doru cu capul în mâini.

— Maria, dacă noi nu-l ajutăm acum, cine o va face? Dar dacă îl ajutăm prea mult, nu va învăța niciodată…

Am stat toată noaptea cu ochii pe tavan. M-am gândit la copilul care venea acasă cu buzunarele goale pentru că își cumpărase o carte sau un suc la școală. La adolescentul care visa să fie arhitect și desena case pe caiete vechi. Unde s-a pierdut băiatul acela?

A doua zi am decis să vorbesc cu Ioana. Am invitat-o la o cafea.

— Ioana, știu că nu e ușor să trăiești în București. Dar crezi că nu ar fi mai bine să puneți niște bani deoparte? Să vă gândiți la viitor?

A zâmbit forțat:

— Doamnă Maria, eu am crescut într-o familie unde banii erau mereu o problemă. Acum vreau doar să mă bucur de ce am. Poate că Vlad simte la fel.

Am plecat acasă mai confuză ca niciodată. Poate că generația lor chiar vede altfel lucrurile. Sau poate că am greșit undeva.

În următoarele luni, relația noastră cu Vlad s-a răcit tot mai mult. Nu mai veneau la masă duminica. Nu ne mai sunau decât rar. Odată i-am văzut pe stradă cu niște prieteni; râdeau, păreau fericiți. M-am întrebat dacă fericirea lor e reală sau doar o mască.

Într-o zi, Vlad m-a sunat:

— Mamă, avem nevoie de bani pentru chirie. Ne-au mărit proprietarii chiria și nu avem suficient.

Am simțit un nod în gât.

— Vlad… dacă ați fi pus ceva deoparte…

A tăcut câteva secunde.

— Știu, mamă… Dar acum ce facem?

Am plătit chiria fără să spun nimic. Dar în sufletul meu s-a născut o întrebare care mă macină și azi: oare dragostea de mamă trebuie să fie mereu o plasă de siguranță? Sau uneori trebuie să-i lăsăm pe copii să cadă ca să învețe singuri?

Poate că fiecare generație are propriile lecții de învățat. Dar oare unde se termină datoria de părinte și unde începe libertatea copilului?