„Ei Se Înfruptă din Delicatese, În Timp ce Noi Avem Fulgi de Ovăz. Unde Este Dreptatea?”

Andrei și Ana au fost întotdeauna frați apropiați, dar în ultima vreme, lucrurile au început să se schimbe. Andrei, fratele mai mare, începuse recent un nou loc de muncă la un restaurant de lux din centrul Bucureștiului. Ana, încă în liceu, a observat schimbarea în relația lor. Noul loc de muncă al lui Andrei însemna că era adesea plecat până târziu, iar când venea acasă, părea distant.

Chiar aseară, Andrei a venit acasă pe la opt. Ana, împreună cu părinții lor, Mihai și Elena, stăteau la o cină simplă de fulgi de ovăz și pâine prăjită. Era o masă modestă, dar era ceea ce își puteau permite. Andrei a intrat, cu fața roșie de entuziasm, purtând o pungă care mirosea a mâncăruri bogate și savuroase.

„Hei, Andrei!” l-a salutat Ana cu un zâmbet. „Noi tocmai luăm cina. Vrei să te alături?”

Andrei a aruncat o privire la masă, ochii lui oprindu-se pe fulgii de ovăz simpli. „Nu, mulțumesc, Ana. Am mâncat deja la muncă,” a răspuns el, tonul său politicos, dar distant. Apoi s-a întors și s-a îndreptat spre camera lui, închizând ușa în urma lui.

Ana a simțit un val de dezamăgire. Îi era dor de zilele când Andrei stătea cu ei, împărtășind povești și râsete la cină. S-a întors la bolul ei de fulgi de ovăz, încercând să alunge sentimentul de a fi lăsată pe dinafară.

Mihai, tatăl lor, a observat schimbul și a oftat. „A muncit mult, Ana. E o lume diferită în care trăiește acum.”

Elena, mama lor, a dat din cap în semn de acord. „Experimentează lucruri noi. Trebuie doar să avem răbdare.”

Dar Ana nu putea scăpa de sentimentul de nedreptate. În timp ce Andrei se bucura de mese gourmet și experiențe noi, ea era blocată în aceeași rutină. Își iubea familia, dar disparitatea era greu de ignorat.

A doua dimineață, Ana s-a trezit devreme și a descoperit că Andrei plecase deja. Lăsase un bilet pe masa din bucătărie: „Lucrez târziu din nou în seara asta. Nu mă așteptați.”

Ana a mototolit biletul cu frustrare. A decis să-l confrunte pe Andrei când va veni acasă. În acea noapte, a stat trează, hotărâtă să vorbească cu el. Era trecut de miezul nopții când a auzit ușa de la intrare scârțâind. Andrei a intrat pe vârfuri, încercând să nu trezească pe nimeni.

„Andrei, trebuie să vorbim,” a spus Ana, ieșind din umbră.

Andrei părea surprins, dar a dat din cap. „Sigur, Ana. Ce s-a întâmplat?”

„De ce ne excluzi?” a întrebat Ana, cu vocea tremurând. „Eram atât de apropiați, iar acum pare că ești un străin.”

Andrei a oftat, trecându-și mâna prin păr. „Nu e că vă exclud, Ana. E doar… acest job e solicitant și e o lume diferită. Nu vreau să vă împovărez cu asta.”

„Dar suntem familie,” a insistat Ana. „Ar trebui să împărtășim lucrurile, nu să le ascundem.”

Andrei s-a uitat la ea, expresia lui înmuiindu-se. „Știu, Ana. Îmi pare rău. Nu am vrut să te fac să te simți lăsată pe dinafară.”

Pentru un moment, părea că lucrurile s-ar putea îmbunătăți. Dar pe măsură ce săptămânile treceau, absențele lui Andrei deveneau tot mai lungi, iar interacțiunile lui cu familia tot mai rare. Ana a încercat să reducă distanța, dar părea că întinde mâna către cineva care era deja prea departe.

Într-o seară, Ana a venit acasă și și-a găsit părinții stând în sufragerie, cu fețele brăzdate de îngrijorare. „Ce s-a întâmplat?” a întrebat ea, cu inima bătând puternic.

„E vorba de Andrei,” a spus Mihai încet. „A avut un accident.”

Lumea Anei s-a prăbușit. Au fugit la spital, dar era prea târziu. Andrei murise înainte ca ei să ajungă. Familia a rămas să se lupte cu pierderea, cuvintele nespuse și sentimentele nerezolvate.

În cele din urmă, Ana a realizat că viața era nedreaptă în mai multe feluri. Andrei urmărea un vis, dar asta l-a costat viața și relația lor. Cinele simple de fulgi de ovăz și pâine prăjită acum păreau un memento dureros al ceea ce pierduseră.