Am Iubit-o Pe Ea și Am Pierdut Totul: Povestea Mea Despre Iubire, Vinovăție și Regrete

— Nu mai pot, Simona! Nu mai pot să trăiesc așa! am izbucnit într-o seară, cu vocea tremurândă, în timp ce fiul nostru, Vlad, dormea liniștit în camera lui. Simona s-a uitat la mine cu ochii mari, speriați, ca și cum ar fi știut deja ce urma să spun. Era o seară obișnuită de aprilie, dar în sufletul meu era furtună.

Aveam 25 de ani și simțeam că viața mea se terminase înainte să înceapă. M-am căsătorit la 21 de ani, imediat după facultate, cu Simona, o fată simplă din Ploiești. Era frumoasă în felul ei, caldă și blândă, dar nu era genul acela de femeie care să-ți taie respirația. Ne-am cunoscut la un chef studențesc; am râs mult împreună, ne-am plimbat prin parc și totul părea atât de firesc. Când a rămas însărcinată, am făcut ceea ce „trebuia”. Ne-am căsătorit repede, cu nunta la cort și rudele adunate la masă.

La început, m-am simțit mândru că sunt soț și tată. Vlad era un copil liniștit, iar Simona se ocupa de el cu o răbdare pe care eu nu o aveam. Dar după doi ani, ceva s-a rupt în mine. Prietenii mei încă ieșeau prin cluburi, mergeau la munte sau la mare fără griji. Eu veneam acasă obosit de la serviciu și găseam aceeași rutină: ciorba pe masă, copilul plângând, Simona cu părul prins neglijent și hainele pătate de lapte.

Într-o zi, la birou a apărut Irina. Era noua colegă de la marketing. Avea ochii verzi ca smaraldul și râdea zgomotos, fără să-i pese cine o ascultă. Era tot ce nu era Simona: sigură pe ea, sofisticată, cu glume inteligente și un parfum care mă amețea. Am început să stau peste program doar ca să o văd. Îmi povestea despre vacanțele ei în Grecia, despre cărțile pe care le citea și despre planurile ei mărețe. Mă simțeam viu lângă ea.

— Și tu ce vise ai? m-a întrebat într-o seară târzie la birou.
— Nu știu… cred că le-am uitat pe toate.
— Atunci e timpul să le găsești din nou, mi-a spus zâmbind enigmatic.

Nu a durat mult până când am început o relație. La început am încercat să mă mint că e doar o aventură, dar Irina era ca un drog. Îmi trimitea mesaje noaptea târziu: „Mi-e dor de tine”, „Vreau să fugim undeva doar noi doi”. Simona a început să simtă că ceva nu e în regulă. Mă întreba unde sunt, de ce vin târziu acasă, de ce nu mai râd cu Vlad.

Într-o seară, când am ajuns acasă mirosind a parfum străin, Simona m-a privit lung și a spus:
— Pe cine iubești tu acum?
Am tăcut. Nu am avut curajul să-i spun adevărul atunci. Dar câteva zile mai târziu, am făcut bagajele și am plecat. Vlad plângea după mine la ușă. Simona nu a spus nimic; doar lacrimile îi curgeau pe obraji.

M-am mutat cu Irina într-un apartament din București. La început totul părea perfect: ieșeam în oraș, râdeam mult, făceam dragoste până dimineața. Dar după câteva luni, am început să văd altfel lucrurile. Irina era mereu nemulțumită: voia mai mulți bani, vacanțe mai scumpe, haine de firmă. Îmi reproșa că nu sunt destul de ambițios.

— Nu vreau să trăiesc ca părinții tăi! Eu vreau mai mult!

Între timp, Simona îmi trimitea poze cu Vlad: la serbare, la grădiniță, cu primul lui desen. Îmi era dor de el, dar nu aveam curajul să-l sun prea des. Când îl vedeam la sfârșit de săptămână, mă privea cu ochi mari și triști:
— Tati, tu mai vii acasă?
Nu știam ce să-i răspund.

Cu timpul, relația cu Irina s-a răcit. Certurile au devenit tot mai dese. Într-o seară mi-a spus:
— Dacă nu poți să-mi oferi ce vreau eu, atunci n-are rost!
Și a plecat fără să se uite înapoi.

Am rămas singur într-un apartament gol. M-am uitat în oglindă și nu m-am mai recunoscut. Am pierdut tot: familia mea, copilul meu, liniștea sufletului meu.

Am încercat să mă apropii din nou de Vlad și Simona. Ea m-a primit politicos la ușă:
— Poți să-l vezi pe Vlad când vrei. Dar pentru mine e prea târziu.

Vlad a crescut fără mine lângă el. Încerc să fiu un tată bun acum, dar știu că nu pot șterge anii pierduți.

Uneori mă întreb: oare merită să-ți urmezi pasiunea dacă asta înseamnă să distrugi tot ce ai construit? Sau poate că adevărata iubire e cea pentru care rămâi atunci când totul pare banal? Voi ce ați fi făcut în locul meu?