Regrete târzii: Povestea unei alegeri greșite

— Nu mă mai suna, Vlad. Te rog. Nu mai are rost, mi-ai spus tot ce aveai de spus, mi-ai arătat tot ce aveai de arătat.

Vocea Ioanei tremura la celălalt capăt al firului, iar eu, cu telefonul strâns în palmă, simțeam cum mi se prăbușește lumea. Era a treia oară în acea săptămână când încercam să o conving să mă lase să mă întorc acasă. Dar răspunsul era mereu același: nu.

Mă numesc Vlad și povestea mea începe cu o alegere greșită. O alegere care mi-a schimbat viața și a distrus tot ce aveam mai de preț. Am cunoscut-o pe Ioana în anul doi de facultate, la București. Era genul de fată care nu trecea neobservată: ochi verzi, păr castaniu, mereu cu un zâmbet cald pe buze. Ne-am îndrăgostit repede, am trecut împreună prin examene, chirii mizere și nopți nedormite. După licență, ne-am căsătorit într-o zi ploioasă de octombrie, cu părinții noștri emoționați și prietenii strânși într-un restaurant mic din Drumul Taberei.

Anii au trecut greu. Amândoi am muncit pe brânci ca să ne putem permite un apartament mic în Militari. Eu visam să am propria firmă de IT, ea lucra ca educatoare la o grădiniță din cartier. Seara, când ajungeam acasă, găseam mereu ciorba caldă și zâmbetul ei obosit, dar sincer. Nu aveam mult, dar aveam totul.

Apoi a apărut Ana. O colegă nouă la firmă, tânără, ambițioasă, mereu pusă pe glume. La început nu am dat importanță flirtului ei discret. Dar după câteva luni de stres și nopți petrecute la birou, am început să mă las prins în jocul ei. Era ușor să mă simt din nou dorit, admirat. Îmi spunea că merit mai mult, că pot cuceri lumea dacă scap de rutina de acasă.

Într-o seară târzie de noiembrie, după o prezentare reușită la un client important, am rămas singuri în birou. Ana s-a apropiat de mine și m-a sărutat. Nu am refuzat-o. Din acea clipă, totul s-a schimbat.

Am început să mint. Să inventez ședințe și proiecte urgente ca să pot petrece nopți cu Ana. Îmi justificam trădarea spunându-mi că Ioana nu mă mai înțelege, că relația noastră s-a stins. Dar adevărul era că nu aveam curajul să-mi recunosc slăbiciunea.

Într-o zi, Ioana a găsit un mesaj pe telefonul meu. Nu a făcut scandal. S-a uitat la mine cu ochii goi și a spus doar atât:

— Dacă vrei să pleci, pleacă acum. Dar nu te mai întoarce.

Am plecat la Ana convins că fac pasul spre fericire. Primele luni au fost ca o vacanță prelungită: ieșiri la restaurante scumpe, city-break-uri la Roma și Paris, nopți pline de pasiune. Dar încet-încet, vraja s-a risipit. Ana a început să-mi reproșeze că sunt prea legat de trecut, că nu pot uita familia pe care am lăsat-o în urmă.

Într-o seară, după o ceartă aprinsă, Ana a plecat fără să se uite înapoi. Am rămas singur într-un apartament rece, cu pereții goi și sufletul pustiu.

Am încercat să o sun pe Ioana. I-am scris zeci de mesaje. Am mers la grădinița unde lucra și am așteptat-o ore întregi în fața porții.

— Vlad, nu mai are rost… Nu pot să uit ce ai făcut. Nu pot să trăiesc cu frica asta că într-o zi vei pleca din nou.

Am căzut în genunchi în fața ei, pe trotuarul ud de ploaie:

— Te rog… Dă-mi o șansă! Am greșit! Fără tine nu sunt nimic!

Dar Ioana era de neînduplecat. A plecat fără să se uite înapoi.

Au trecut doi ani de atunci. Încerc să-mi reconstruiesc viața, dar nimic nu mai are sens fără ea. Prietenii m-au evitat după scandalul divorțului; părinții mei abia dacă îmi răspund la telefon. Munca nu mă mai motivează; fiecare zi e o luptă cu mine însumi.

Uneori o văd pe Ioana pe stradă, ținând un copil de mână — probabil fiul unei prietene sau poate… poate al ei? Mă ascund printre trecători și simt cum mă sufoc de dorința de a-i vorbi.

Sunt nopți în care visez că mă iartă și mă trezesc plângând ca un copil.

M-am întrebat de mii de ori: merită vreodată fericirea clipei prețul pierderii unei vieți întregi?

Poate fi iertată trădarea? Sau unele greșeli ne urmăresc toată viața?

Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu sau al Ioanei?