„Fiul Meu a Încetat să-mi Răspundă la Apeluri, Așa că Am Contactat Prietenul Lui: Acum Regret Profund”

Mereu m-am considerat o mamă grijulie. Fiul meu, Andrei, și cu mine am fost mereu apropiați. Când s-a căsătorit cu Elena, am fost încântată pentru el. Dar, pe măsură ce timpul trecea, mi-a fost greu să mă detașez. Îl sunam în fiecare zi, doar pentru a vedea cum mai merge treaba. Nu a durat mult până când Andrei a început să se îndepărteze.

„Mamă, trebuie să ne dai puțin spațiu,” mi-a spus într-o seară după ce l-am sunat pentru a treia oară în acea săptămână. „Elena și cu mine trebuie să ne descurcăm singuri.”

M-a durut, dar am înțeles. I-am promis că voi încerca să le ofer mai mult spațiu. Dar obiceiurile vechi mor greu. Câteva săptămâni mai târziu, când Andrei a încetat complet să-mi răspundă la apeluri, am început să mă îngrijorez. Mintea mea era plină de tot felul de scenarii teribile. Era bine? Era ceva în neregulă cu Elena?

După o săptămână de tăcere, nu am mai putut suporta. Am decis să-l contactez pe cel mai bun prieten al lui, Mihai. Mihai a fost mereu ca un al doilea fiu pentru mine și m-am gândit că ar putea avea o idee despre ce se întâmplă.

„Mihai, sunt Maria,” i-am spus când a răspuns la telefon. „Ai auzit ceva de la Andrei? Nu mi-a răspuns la apeluri.”

A fost o pauză la celălalt capăt al firului înainte ca Mihai să răspundă. „Maria, Andrei este bine. Doar că… încearcă să stabilească niște limite.”

„Limite?” am repetat, simțind o durere în suflet. „Ce vrei să spui?”

„Se simte copleșit,” a explicat Mihai cu blândețe. „Te iubește, dar are nevoie de puțin spațiu pentru a-și construi viața cu Elena.”

Am simțit un nod în gât. „Vreau doar să mă asigur că este bine.”

„Știu,” a spus Mihai încet. „Dar uneori, oferirea de spațiu este cel mai bun mod de a arăta că îți pasă.”

I-am mulțumit lui Mihai și am închis telefonul, simțind un amestec de ușurare și tristețe. Am decis să respect dorințele lui Andrei și să-i ofer spațiul de care avea nevoie.

Săptămânile s-au transformat în luni și tăcerea din partea lui Andrei a continuat. M-am ocupat cu hobby-uri și am încercat să mă concentrez pe alte aspecte ale vieții mele, dar golul lăsat de lipsa comunicării noastre era palpabil.

Într-o seară, în timp ce pregăteam cina, telefonul meu a sunat. Era un număr necunoscut. Inima mi-a tresărit de speranță când am răspuns.

„Maria? Sunt Georgiana,” a spus vocea de la celălalt capăt. Georgiana era o altă prietenă apropiată a lui Andrei.

„Georgiana! Este totul în regulă?” am întrebat, cu vocea tremurândă.

A fost o pauză lungă înainte ca Georgiana să vorbească din nou. „Maria, îmi pare atât de rău să-ți spun asta… dar Andrei și Elena au decis să se mute în alt județ. Nu au vrut să-ți spună pentru că știau că va fi greu pentru tine.”

Am simțit că pământul mi-a fost tras de sub picioare. „De ce nu mi-a spus el însuși?” am șoptit.

„Nu știa cum,” a răspuns Georgiana cu blândețe. „A crezut că va fi mai ușor așa.”

Lacrimi mi-au curs pe față în timp ce am închis telefonul. Realizarea m-a lovit ca un trăsnet: nevoia mea constantă de a fi implicată l-a îndepărtat pe fiul meu.

În săptămânile care au urmat, am încercat să-l contactez pe Andrei încă o dată, lăsând mesaje în care îmi ceream scuze pentru natura mea autoritară și exprimându-mi dragostea pentru el. Dar apelurile au rămas fără răspuns.

Acum, stând singură în casa mea liniștită, nu pot decât să regret acțiunile mele. Intențiile mele au fost mereu bazate pe iubire, dar incapacitatea mea de a-i oferi lui Andrei spațiul de care avea nevoie l-a îndepărtat în cele din urmă.