„Am Invitat-o pe Fosta Mea Noră să Se Mute la Mine: Acum Fiul Meu Pare un Străin”

Andrei avea doar cinci ani când tatăl lui ne-a părăsit. Gheorghe a spus că nu putea face față monotoniei și greutății responsabilităților. A fost o lovitură grea, mai ales că eu aveam doar 25 de ani la acea vreme, cu trei ani mai tânără decât Gheorghe. Dar nu aveam de ales decât să mă ridic și să-l cresc pe Andrei singură.

Am lucrat două joburi pentru a face rost de bani, venind adesea acasă epuizată, dar totuși reușind să-l ajut pe Andrei cu temele și să particip la evenimentele școlare. Voiam să mă asigur că are o creștere stabilă, în ciuda absenței tatălui său. Credeam că fac totul bine.

Andrei a cunoscut-o pe Ana în liceu și erau de nedespărțit. S-au căsătorit imediat după absolvire, spre dezamăgirea mea. Simțeam că erau prea tineri, dar Andrei era hotărât. „Mamă, o iubesc,” mi-a spus, și nu puteam să mă cert cu asta.

Au avut un fiu, micuțul George, care a devenit lumina vieții mele. Dar pe măsură ce timpul trecea, relația dintre Andrei și Ana a început să se tensioneze. Andrei a început să lucreze ore lungi, iar Ana se simțea neglijată. Se certau constant și nu a durat mult până au decis să se despartă.

Ana s-a mutat cu George, iar Andrei părea să se îndepărteze tot mai mult de mine. S-a îngropat în muncă și vizitele lui au devenit rare. Îmi era foarte dor de nepotul meu și mă îngrijoram pentru Ana, cum se descurca singură. Așa că am luat o decizie care avea să schimbe totul.

„Ana,” i-am spus într-o zi la cafea, „de ce nu te muți tu și George la mine? Ar fi mai ușor pentru tine și mi-ar plăcea să ajut cu George.”

Ana a ezitat, dar în cele din urmă a fost de acord. Era minunat să-l am pe George din nou prin preajmă, iar eu și Ana am dezvoltat o legătură strânsă. Am devenit ca mamă și fiică, împărțind responsabilitățile și sprijinindu-ne reciproc.

Dar Andrei nu a primit bine vestea. S-a simțit trădat, ca și cum aș fi ales-o pe Ana în locul lui. „Mamă, cum ai putut?” m-a întrebat într-o zi când în sfârșit a venit în vizită. „Ea este fosta mea soție.”

„Andrei,” am încercat să explic, „doar încerc să ajut. George are nevoie de stabilitate, iar Ana de sprijin.”

Dar Andrei nu putea vedea lucrurile astfel. A încetat să mai vină în vizită cu totul, iar apelurile noastre telefonice au devenit rare și tensionate. Era ca și cum ar fi devenit un străin pentru mine.

Anii au trecut și, deși am prețuit timpul petrecut cu George și Ana, golul lăsat de absența lui Andrei a crescut tot mai mare. M-am întrebat adesea dacă am făcut alegerea corectă. Oare mi-am îndepărtat propriul fiu în încercarea mea de a ajuta?

Într-o zi, am primit o scrisoare de la Andrei. Era scurtă dar dureroasă. „Mamă,” scria el, „nu te pot ierta pentru că ai ales-o pe Ana în locul meu. Ai pierdut un fiu.”

Lacrimi mi-au curs pe față în timp ce citeam acele cuvinte. Îl pierdusem pe Andrei cu mult înainte ca acea scrisoare să ajungă, dar văzând-o în scris a făcut totul dureros de real.

Acum, în timp ce stau aici privind cum George se joacă în curte, nu pot să nu simt un fior de regret. Am câștigat un nepot și o fiică în Ana, dar l-am pierdut pe fiul meu. Și acea pierdere este ceva ce voi purta cu mine pentru tot restul vieții mele.