„Fiul Meu M-a Acuzat că I-am Distrus Familia: Doar I-am Cerut Nurorii Mele să Spele Vasele”

Aveam 23 de ani când lumea mea s-a întors pe dos. Soțul meu, Ion, a decis că viața de familie nu este pentru el. M-a lăsat pe mine și pe fiul nostru de trei ani, Mihai, să ne descurcăm singuri. Ion a fost întotdeauna mai interesat de propriile plăceri decât de responsabilitățile care veneau odată cu a fi soț și tată. Și-a găsit alinarea în brațele altei femei, lăsându-mă pe mine să adun cioburile.

Să-l cresc singură pe Mihai nu a fost deloc ușor. Am lucrat două slujbe pentru a face rost de bani și a mă asigura că are tot ce îi trebuie. În ciuda greutăților, eram hotărâtă să-i ofer o viață bună. Pe măsură ce Mihai creștea, devenea mândria și bucuria mea. Era un elev strălucit și un băiat cu inimă bună care mă făcea mereu mândră.

Anii au trecut, iar Mihai a cunoscut-o pe Andreea, o tânără minunată care părea să fie perechea perfectă pentru el. S-au căsătorit, iar eu eram încântată să-l văd pe fiul meu atât de fericit. Totuși, pe măsură ce timpul trecea, am început să observ că Andreea nu era atât de implicată în gospodărie cum sperasem. Deseori lăsa treburile neterminate, iar casa lor era mereu în dezordine.

Într-o seară, după o zi de muncă deosebit de lungă, am vizitat casa lui Mihai și Andreea. Chiuveta era plină de vase murdare, iar sufrageria era un haos. Nu am putut să nu simt o panglică de dezamăgire. Îl crescusem pe Mihai să fie responsabil și ordonat, și mă durea să-l văd trăind în asemenea dezordine.

Am decis să am o conversație blândă cu Andreea. M-am apropiat de ea și i-am spus: „Andreea, știu că amândoi aveți vieți ocupate, dar ar însemna mult dacă ați putea păstra casa puțin mai ordonată. Poate începeți cu spălatul vaselor?”

Fața Andreei s-a înroșit de furie. „Vrei să spui că nu sunt o soție bună?” a răspuns ea iritată.

„Nu, nu asta am vrut să spun,” i-am răspuns calm. „Cred doar că ar ajuta dacă amândoi ați împărți responsabilitățile casnice.”

Mihai a intrat în acel moment și a auzit conversația noastră. S-a uitat la mine cu un amestec de furie și dezamăgire. „Mamă, de ce încerci mereu să te amesteci? Ne distrugi familia!”

Cuvintele lui m-au tăiat ca un cuțit. Îmi petrecusem întreaga viață sacrificându-mă pentru el, iar acum mă acuza că încerc să-i distrug fericirea. Am simțit cum lacrimile îmi umplu ochii, dar le-am ținut în frâu.

„Nu încerc să distrug nimic,” am spus încet. „Vreau doar ce e mai bine pentru voi amândoi.”

Mihai a clătinat din cap și a plecat, lăsându-mă acolo cu inima grea. Andreea m-a privit cu ură înainte de a-l urma.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar tensiunea dintre noi doar a crescut. Mihai a încetat să mai sune atât de des, iar când o făcea, conversațiile noastre erau tensionate. Andreea mă evita complet. Simțeam că îl pierd pe fiul meu din nou.

Într-o seară, am primit un telefon de la Mihai. Vocea lui era rece și distantă. „Mamă, eu și Andreea am decis că e mai bine să luăm o pauză de la a te vedea pentru o vreme.”

Eram devastată. „Mihai, te rog nu face asta. Sunt mama ta.”

„Știu,” a răspuns el, „dar avem nevoie de spațiu.”

Linia s-a întrerupt și am rămas singură în casa mea goală, simțindu-mă mai izolată ca niciodată.

Luni întregi au trecut fără niciun contact din partea lui Mihai sau Andreea. Sărbătorile au venit și au trecut, dar nu au fost vizite sau telefoane. Inima mea era plină de singurătate și regret.

Adesea mă găseam uitându-mă la fotografii vechi cu Mihai copil, amintindu-mi zilele când eram inseparabili. Acum, părea că acele amintiri erau tot ce mi-a mai rămas.

În cele din urmă, cererea mea simplă crease o prăpastie între noi care părea imposibil de reparat. Îl pierdusem pe fiul meu odată din cauza abandonului tatălui său, iar acum îl pierdusem din nou din cauza neînțelegerilor și sentimentelor rănite.

Pe măsură ce stăteam singură în casa mea liniștită, nu puteam să nu mă întreb dacă lucrurile vor mai fi vreodată la fel.