M-am întors din Italia cu mâinile crăpate de muncă și am aflat că soțul mă înșela. Mai dureros a fost că fiii mei îl ajutaseră să ascundă totul

— Mamă, nu intra în dormitor!

Radu a strigat atât de tare, încât am rămas cu mâna pe clanță. În spatele meu, valiza stătea răsturnată în hol, cu o roată încă învârtindu-se. Venisem din Italia cu două zile mai devreme, ca să le fac o surpriză.

Numai că surpriza mă aștepta pe mine.

Am împins ușa. Pe noptiera mea era o eșarfă roșie, parfumată puternic. În dulap, printre cămășile lui Sorin, atârna o rochie de femeie. Nu era a mea. Eu nu mai purtasem rochie de ani întregi. Trăiam în pantaloni comozi și halate de lucru, schimbând bătrâne la pat și ridicându-le noaptea ca să le dau apă.

— A cui e? am întrebat.

Radu a privit podeaua. Cătălin, fratele lui, a ieșit din bucătărie și s-a oprit lângă perete.

— Mama, hai să vorbim când vine tata.

Atunci am înțeles. Nu doar că știau. Erau obișnuiți cu situația.

Sorin a venit după aproape o oră. Nu părea speriat. Părea mai degrabă deranjat că mă întorsesem fără să-l anunț.

— Ce cauți acasă? m-a întrebat, lăsând cheile pe masă.

— Eu? În casa pe care am plătit-o eu?

A oftat și și-a desfăcut geaca. Mirosul acela dulce, de pe eșarfă, era și pe gulerul lui.

— Mariana, nu începe cu banii.

Nu începe cu banii. Asta mi-a spus omul pentru care lucrasem șapte ani departe de casă.

Plecasem în Italia când Radu avea șaisprezece ani, iar Cătălin treisprezece. Sorin rămăsese fără serviciu după ce atelierul unde lucra se închisese. Aveam rate, facturi restante și frigiderul aproape gol. Într-o seară, am numărat mărunțișul dintr-un borcan ca să cumpărăm pâine și ulei.

O vecină mi-a găsit de lucru la o familie din Italia. Am promis că stau un an. S-a făcut al doilea, apoi al treilea. Mereu apărea ceva: meditațiile băieților, centrala stricată, rata la casă, facultatea lui Radu, mașina cumpărată „ca să aibă Sorin cu ce se descurca”.

Eu mă descurcam cu două perechi de încălțăminte și trimiteam aproape tot salariul acasă.

De Crăciun, îi priveam pe telefon cum desfăceau pachetele. Cozonacul cumpărat de mine rămânea neatins pe masa din camera mică în care dormeam. Le spuneam că sunt bine. Mințeam. Dar mă liniștea gândul că lor le era mai ușor.

În seara întoarcerii, stăteam în bucătăria renovată din banii mei și nu recunoșteam nimic. Nici perdelele, nici cănile, nici oamenii.

— De cât timp? am întrebat.

Sorin și-a frecat fruntea.

— Aproape doi ani.

Mi s-au înmuiat genunchii.

— Și voi?

M-am uitat la băieți. Radu avea douăzeci și trei de ani, Cătălin douăzeci. Nu mai erau copii. Totuși, o parte din mine spera să spună că aflaseră de curând, că se certaseră cu el, că voiau să-mi spună.

— Ne-a rugat să nu ne băgăm, a murmurat Cătălin.

— Și n-ați găsit două minute să mă sunați?

— Ce voiai să facem? a izbucnit Radu. Să distrugem familia?

Am râs. Un râs urât, care m-a speriat chiar și pe mine.

— Eu o distrugeam dacă aflam adevărul?

N-au răspuns.

Mai târziu am descoperit că femeia se numea Daniela. Venise la noi la grătare. Dormise în patul meu. Folosise vesela cumpărată din banii trimiși de mine. Băieții o întâlniseră de mai multe ori și chiar mâncaseră împreună la o pensiune, de ziua lui Sorin.

În poze, toți patru zâmbeau.

Când l-am întrebat pe Radu cum a putut, și-a încrucișat brațele.

— Tata a fost aici, mamă. Tu nu.

Cuvintele acelea m-au lovit mai rău decât infidelitatea lui Sorin.

— Eu unde crezi că am fost? La distracție?

— N-am zis asta.

— Ba exact asta ai zis.

Cătălin a început să plângă. Mi-a spus că le fusese frică să nu mă opresc din trimis bani. Apoi și-a dus mâna la gură, ca și cum ar fi vrut să tragă cuvintele înapoi.

Acolo s-a rupt ceva în mine.

Nu protejaseră familia. Protejaseră confortul lor.

În următoarele săptămâni, Sorin a dormit pe canapea. Îmi aducea flori și repeta că Daniela nu însemnase nimic. Spunea că singurătatea îl împinsese, că și lui îi fusese greu, că eu devenisem rece.

— Rece? i-am spus într-o seară. Știi de câte ori am plâns în baie ca să nu mă audă femeia pe care o îngrijeam? Știi cum e să-i speli altuia trupul și să te gândești că propriul tău soț nici nu te întreabă dacă ai mâncat?

A lăsat capul în jos.

— Am greșit.

— Ai ales. Timp de doi ani ai ales în fiecare zi.

Băieții încercau să se poarte normal. Îmi cereau să gătesc sarmale. Lăsau rufele lângă mașina de spălat. Radu m-a întrebat când îi pot trimite bani pentru taxa de la facultate.

M-am uitat la el și nu am știut dacă să plâng sau să țip.

— Nu mai trimit nimic.

— Cum adică?

— Adică sunteți oameni mari. Vă căutați de lucru.

Sorin a lovit masa cu palma.

— Sunt copiii tăi!

— Am fost și eu soția ta. A contat?

S-a făcut liniște. Se auzea doar centrala pornind, centrala pentru care lucrasem o iarnă întreagă fără nicio zi liberă.

Am încercat să rămân. Chiar am încercat. Dar tresăream când suna telefonul lui Sorin. Dacă băieții vorbeau în șoaptă, simțeam că iar ascund ceva. Noaptea, patul meu mirosea străin, deși schimbasem salteaua.

Într-o dimineață mi-am scos valiza din debara.

Cătălin m-a găsit împăturind haine.

— Pleci iar?

— Da.

— Și noi ce facem?

M-am oprit. Altădată, întrebarea aceea m-ar fi făcut să renunț la orice. Atunci am simțit doar o oboseală adâncă.

— Vă descurcați. Cum m-am descurcat și eu.

A început să plângă și m-a îmbrățișat. L-am ținut câteva clipe. Era copilul meu, indiferent cât mă rănise. Dar dragostea nu mai putea însemna să mă golesc pe mine ca să le fie lor bine.

Sorin m-a condus până la poartă.

— Dacă pleci, s-a terminat, a spus.

Mi-am ridicat valiza.

— S-a terminat când ați stat toți la masă cu ea și apoi m-ați sunat să-mi cereți bani.

În Italia mi-am găsit de lucru la o altă familie. De data asta mi-am deschis un cont doar al meu. Mi-am cumpărat o haină bună, am început să pun bani deoparte și am refuzat să mai plătesc ratele unei case în care mă simțeam musafir.

Băieții mă sună. Uneori răspund, alteori nu pot. Îi iubesc, dar încrederea nu se lipește la loc doar fiindcă suntem rude.

Poate o mamă să-și iubească familia și totuși să aleagă să plece? Eu cred că da. Dar voi ați fi putut ierta o asemenea trădare?