Tata a plecat cu o singură geantă, iar eu am pedepsit-o pe mama ani întregi pentru destrămarea familiei noastre

— Spune-i și lui, Elena! Spune-i băiatului nostru de ce plec!

Tata stătea în hol cu o geantă de voiaj la picioare. Mama era lipită de perete, cu ochii umflați și mâinile strânse peste halat. Eu aveam șaisprezece ani și încă țineam ghiozdanul pe umăr.

— Ce să-mi spună? am întrebat.

Tata a râs scurt, fără urmă de bucurie.

— Că de opt luni se întâlnește cu Sorin. Colegul ei de la contabilitate.

În secunda aceea, ceva s-a rupt în mine. Nu doar imaginea mamei. Tot ce credeam despre casa noastră, despre mesele de duminică și serile în care ne uitam împreună la televizor.

Mama s-a apropiat.

— Andrei, lasă-mă să-ți explic…

— Nu mă atinge.

Tata a plecat în acea seară. A închis ușa încet, iar gestul acela m-a durut mai tare decât dacă ar fi trântit-o.

În următoarele săptămâni, am început s-o pedepsesc pe mama pentru fiecare lucru. Nu răspundeam când mă întreba dacă am mâncat. Lăsam farfuriile murdare în cameră. Veneam după miezul nopții și, dacă îndrăznea să mă certe, urlam:

— Tu să nu-mi vorbești despre reguli! Tu ai distrus familia asta!

Ea tăcea. Uneori îi tremura bărbia, dar nu plângea în fața mea.

La școală nu mai puteam sta. Colegii vorbeau despre bacalaureat, meditații și facultate, iar eu mă gândeam doar la tata dormind într-o garsonieră închiriată. Am început să lipsesc. Mai întâi câte o oră, apoi zile întregi.

Diriginta a sunat-o pe mama. Seara, m-a așteptat în bucătărie cu catalogul de absențe fotografiat pe telefon.

— Sunt patruzeci și șapte, Andrei.

— Și?

— O să rămâi repetent.

— Măcar eu pierd doar un an. Tu ai aruncat la gunoi douăzeci.

A scăpat telefonul pe masă și a început să plângă. Eu am ieșit, deși o parte din mine voia să mă întorc. Dar eram prea furios. Sau prea mândru. La vârsta aia, uneori sunt același lucru.

Am abandonat școala înainte de sfârșitul semestrului. Lucram când și când la un service auto din cartier, însă cheltuiam banii pe țigări și ieșiri. Într-o noapte am venit beat, iar mama încuiase poarta.

Am sărit gardul, mi-am rupt geaca și am spart un ghiveci.

— Uită-te la tine! a strigat ea din ușă.

— Uită-te tu la tine!

Am împins-o când a încercat să-mi ia sticla din mână. Nu tare, dar s-a dezechilibrat și s-a lovit de cuier. Sunetul acela mă urmărește și acum.

A doua zi, tata m-a chemat la el. Mă așteptam să-mi dea dreptate, să spună că mama merita tot. În schimb, mi-a pus o cafea în față și a rămas mult timp tăcut.

— Nu mai pot locui cu ea, mi-a spus. Dar nici nu te las s-o distrugi.

— O aperi după ce ți-a făcut?

— Nu o apăr. Îți spun adevărul pe care eu l-am ascuns.

Mi-a mărturisit că, înainte de aventură, ani întregi fusese aproape absent. Lucra mult, pierdea bani la pariuri și făcuse un împrumut fără să-i spună mamei. Ea plătise ratele din salariul ei și împrumutase bani de la bunica. Se certau de mult, doar că în fața mea zâmbeau.

— Mama a greșit, a spus tata. M-a trădat. Dar eu am lăsat-o singură cu toate problemele și am mințit-o. Nu există un singur vinovat, Andrei.

— Atunci de ce ai făcut-o de rușine în fața mea?

A coborât privirea.

— Pentru că eram rănit și am vrut să doară și pe ea. Asta a fost greșeala mea cea mai urâtă.

Am plecat de acolo fără să spun nimic. Pentru prima dată, furia mea nu mai avea o singură țintă.

Nu m-am schimbat peste noapte. M-am întors la școală la seral și am luat bacalaureatul la douăzeci de ani. Mama îmi lăsa mâncare în frigider și nu mă întreba unde merg. Între noi era o liniște grea, dar nu mai era ură.

În ziua în care am primit primul salariu stabil, am invitat-o la o cofetărie. Stătea în fața mea și rupea șervețelul în bucăți mici.

— Mamă, îmi pare rău că te-am împins.

A închis ochii.

— Mie îmi pare rău că te-am pus să crești printre minciunile noastre.

N-am iertat tot atunci. Nici ea nu s-a iertat. Dar am început să ne sunăm, să bem cafea duminica și să vorbim ca doi oameni care au supraviețuit aceleiași case.

Acum mă întreb cât din ura mea a fost, de fapt, dor după tata. Voi ați putea ierta un părinte care a destrămat familia sau unele răni rămân pentru totdeauna?