Soțul meu s-a împrumutat ca să-și salveze mama, dar ea a plecat în vacanță cu banii noștri

— Radu, mama ta nu e în spital. E la mare. În străinătate.

Am pus telefonul pe masa din bucătărie și i-am arătat fotografia. Doina stătea pe un șezlong, cu ochelari mari de soare și un pahar colorat în mână. În spatele ei se vedeau palmieri, o piscină și terasa unui hotel care sigur nu costa puțin.

Soțul meu a privit ecranul fără să clipească.

— Nu e ea.

— Ba e ea. Fotografia a pus-o chiar prietena cu care a plecat.

Cu trei săptămâni înainte, Doina venise la noi plângând. Avea într-o pungă analize, o scrisoare medicală și un deviz de la o clinică privată. Ne spusese că medicii îi găsiseră o formațiune suspectă și că trebuia să înceapă urgent investigațiile și tratamentul.

— La stat mă programează peste luni de zile, ne spusese. Poate până atunci e prea târziu.

Radu se albise la față. Tatăl lui murise când el avea șaisprezece ani, iar de atunci trăia cu frica de a nu-și pierde și mama. A doua zi s-a dus la bancă.

A luat un credit de 85.000 de lei. Rata era 2.140 de lei pe lună.

Eu am aflat după ce semnase.

— N-am avut timp să discutăm, Elena. E mama mea. Ce voiai să fac, s-o las să moară?

M-am simțit vinovată numai pentru că întrebasem. Aveam și noi creditul apartamentului, grădinița lui Andrei, facturi, o mașină veche care cerea reparații din două în două luni. Dar am tăcut. Am renunțat la zugrăvit, la concediu și la banii puși deoparte pentru copil.

Radu i-a transferat mamei lui aproape toată suma.

Apoi Doina a început să răspundă rar la telefon. Spunea că este slăbită, că doarme mult și că nu vrea vizite. Până într-o seară, când verișoara mea, Mirela, mi-a trimis fotografia.

Radu a sunat-o imediat. Prima dată nu a răspuns. A doua oară, a închis. La al treilea apel, a ridicat.

— Mamă, unde ești?

S-a făcut liniște. Se auzea muzică în fundal.

— La clinică, unde să fiu?

— Și la clinică sunt palmieri?

Radu vorbea încet, dar îi tremura mâna. Doina a oftat, apoi și-a schimbat vocea.

— Am avut nevoie să plec. Eram terminată psihic. Doctorul a spus că nu e chiar așa grav.

— Care doctor? Dă-mi numele lui.

— Nu mă lua la întrebări ca pe o hoață!

Am găsit adevărul două zile mai târziu. Scrisoarea medicală fusese modificată. Avea într-adevăr niște analize făcute, dar nimic urgent. Devizul era doar o estimare cerută de ea, nu o recomandare de tratament. Plătise vacanța pentru ea și două prietene, haine, bijuterii și avansul pentru o mașină.

Când s-a întors, a venit la noi cu o cutie de bomboane.

— O să vă dau banii înapoi, a spus, fără să mă privească.

— Din ce? am întrebat. Din pensia ta?

— Nu te băga între mine și băiatul meu.

Atunci am izbucnit.

— Băiatul tău? Băiatul tău nu mai doarme noaptea! Copilul nostru nu mai merge la înot, eu număr fiecare leu în magazin, iar dumneata ai băut cocteiluri din banii pentru un cancer inventat!

Doina s-a întors spre Radu.

— Vezi cum vorbește cu mine? Tu permiți așa ceva?

El a rămas nemișcat. Pentru prima dată, n-a apărat-o.

— Pleacă, mamă.

După ce a închis ușa, s-a așezat pe podeaua holului și a început să plângă. Nu-l mai văzusem niciodată așa.

— Am vrut doar s-o salvez, Elena.

— Știu. Dar ne-ai pus pe toți în pericol fără să mă întrebi.

Asta ne-a rupt aproape la fel de tare ca minciuna ei. Nu puteam uita că semnase creditul pe ascuns. El nu putea suporta rușinea că fusese manipulat de propria mamă.

Am vândut mașina. Radu și-a luat de lucru suplimentar seara, iar eu am început să fac prăjituri la comandă în weekend. Doina ne-a trimis o singură dată 500 de lei, apoi a spus rudelor că eu i-am întors fiul împotriva ei.

Încercăm să reparăm ce a rămas între noi, dar încrederea nu se plătește în rate și nici nu se întoarce cu o cutie de bomboane.

Voi ați putea ierta o mamă care a făcut așa ceva? Dar un soț care s-a îndatorat pe ascuns, chiar dacă a crezut că salvează o viață?