Vecina mi-a spus că o femeie intră în casa mea când sunt la serviciu. Soțul m-a făcut paranoică, până când i-am prins împreună

— Andreea, să nu te superi că mă bag, dar ieri a intrat o femeie la voi. Mihai i-a deschis și a tras-o repede înăuntru.

Doamna Mariana vorbea încet, lângă cutiile poștale, cu plasa de la piață strânsă la piept. Eu încă țineam în mână cheia de la interfon. Simțeam cum îmi bate inima în gât.

— Poate era cineva de la întreținere.

— În rochie roșie și cu o sticlă de vin? Nu prea cred.

Am urcat cele patru etaje pe jos, deși liftul funcționa. Aveam nevoie să-mi așez gândurile. Lucram la o farmacie dintr-un centru comercial, câte zece ore, uneori și sâmbăta. Mihai rămăsese acasă de două luni, spunând că firma de construcții nu-i mai dă proiecte. Eu plăteam rata, facturile și afterschool-ul Marei.

Când l-am întrebat, stătea pe canapea și butona telefonul.

— Ce femeie a fost ieri aici?

A ridicat ochii încet.

— N-a fost nimeni.

— Doamna Mariana a văzut-o.

A râs scurt, urât.

— Mariana vede și morți pe scară. Tu chiar o crezi? Ești terminată de oboseală, Andreea. Începi să inventezi.

Apoi s-a apropiat și mi-a pus mâna pe frunte, de parcă eram bolnavă.

— Ai nevoie de odihnă. Programul ăla te distruge.

În seara aceea m-am simțit vinovată că îl bănuisem. Asta mă doare și acum. Eu mi-am cerut scuze.

Dar au început lucrurile mici. Două pahare în chiuvetă, deși Mihai susținea că băuse singur. Un fir lung de păr castaniu pe prosopul din baie. Parfum dulce în dormitor. De fiecare dată avea o explicație și, cumva, discuția se termina cu mine plângând și el spunând că nu mai suportă „crizele mele”.

— O să o sperii și pe Mara cu paranoia asta, mi-a șoptit într-o noapte.

A fost lovitura care m-a redus la tăcere.

Am început să mă îndoiesc de mine. La farmacie greșeam restul, uitam unde puneam rețetele. Într-o zi, șefa m-a tras deoparte și m-a întrebat dacă am probleme acasă. Am mințit că nu.

Două săptămâni mai târziu, Mara a făcut febră la școală. Am primit telefon la prânz și am plecat mai devreme. Mihai nu mi-a răspuns. Am luat-o pe fată, am urcat într-un taxi și am ajuns acasă puțin după ora două.

Ușa dormitorului era închisă. Dinăuntru se auzeau râsete înfundate.

Mara mă ținea de mână, fierbinte și moleșită.

— Mami, e tati acasă?

Am dus-o în camera ei și i-am pornit desenele. Apoi am deschis ușa dormitorului.

Mihai era în patul nostru cu o femeie pe care n-o mai văzusem. Rochia roșie era aruncată peste scaun. Pentru câteva secunde, nimeni n-a scos un sunet.

— Andreea… pot să explic.

Am luat sticla de parfum de pe comodă și am aruncat-o în perete. S-a spart, iar mirosul acela dulce a umplut camera.

— Aici? În casa noastră? În timp ce eu munceam ca să plătesc rata?

Femeia, Roxana, își căuta hainele cu mâinile tremurând. Mihai a venit spre mine.

— Nu face scandal. Mara e dincolo.

— Acum îți amintești de Mara?

Nu m-a durut doar că mă înșelase. M-a distrus faptul că mă făcuse să cred că sunt bolnavă, că nu mai pot avea încredere în ce văd și ce simt.

În aceeași seară am pus hainele mele și ale Marei în două sacoșe mari. Mihai îmi spunea că n-am unde să mă duc, că apartamentul era și pe numele lui, că singură n-o să mă descurc.

— Cu salariul tău? O să vii înapoi într-o săptămână.

Am plecat la sora mea, Cristina, într-o garsonieră din Militari. Am dormit trei săptămâni pe o canapea extensibilă, cu Mara lipită de mine. Dimineața schimbam două autobuze până la școală, apoi mergeam la serviciu. Număram fiecare leu. Am renunțat la cafeaua cumpărată, am vândut niște bijuterii și am cerut un avans de la farmacie pentru garanția unei chirii.

Mihai a golit contul comun înainte să apuc să-l blochez. A spus că banii îi aparțineau, deși salariul meu intrase acolo ani întregi. Au urmat mesaje, amenințări și promisiuni. Ba mă numea nerecunoscătoare, ba îmi scria că suntem familia lui și că Roxana fusese „o greșeală”.

Am găsit un apartament mic, la marginea orașului. Mobila e veche, frigiderul bâzâie noaptea, iar după chirie și facturi îmi rămâne foarte puțin. Totuși, când închid ușa, nu mă mai întreb dacă sunt nebună.

Uneori mă gândesc că trădarea lui a început înainte de Roxana, exact în clipa în care a ales să mă facă să mă îndoiesc de mine. Voi ați putea ierta o aventură, dacă minciuna v-a făcut să nu mai aveți încredere în propria minte?