Am plecat din casa logodnicului meu cu două sacoșe, după ce soacra mi-a aruncat caietele la gunoi

— Dacă tot stai în casa mea, măcar să respecți ce spun eu!

Soacra mea ținea în mână caietul în care îmi făceam temele pentru cursul de asistent medical. Îl găsise pe masa din bucătărie. Înainte să apuc să răspund, l-a aruncat în coșul de gunoi, peste cojile de cartofi.

— Aici se gătește, nu se învață prostii, a spus ea. La vârsta ta trebuia să te gândești la copii.

M-am uitat spre logodnicul meu, Andrei. Stătea rezemat de tocul ușii și își butona telefonul.

— Spune și tu ceva, am șoptit.

A ridicat din umeri.

— Mama are dreptate într-un fel. Știi că nu-i place dezordinea.

Atunci am simțit că ceva se rupe definitiv în mine.

Mă mutasem la Andrei cu opt luni înainte. Lucram la o patiserie din cartier, pe salariul minim, iar aproape jumătate din bani îi dădeam în casă. El îmi promisese că vom sta cu părinții lui doar până strângem avansul pentru o garsonieră.

Numai că avansul dispărea în fiecare lună. Ba trebuia reparată mașina tatălui său, domnul Vasile, ba venea factura mare la gaze, ba Andrei își cumpăra câte ceva „necesar”. Când întrebam cât am economisit, se enerva.

— Iar începi? Nu vezi câte cheltuieli sunt?

În casa aceea existau reguli pentru orice. Dușul nu trebuia să dureze mai mult de cinci minute. Mașina de spălat pornea doar sâmbăta. Nu aveam voie să gătesc separat, deși doamna Mariana punea untură în aproape orice, iar eu aveam probleme cu stomacul.

Dacă veneam obosită de la serviciu, mă întreba de ce nu mă apuc de curățenie. Dacă mă trezeam devreme să spăl vasele, spunea că fac zgomot. Nimic nu era bine.

Cel mai rău nu erau vorbele ei. Era tăcerea lui Andrei.

Într-o seară, tatăl lui m-a întrebat de față cu toți când am de gând să aduc „un venit adevărat”. I-am explicat că tocmai de aceea mă înscrisesem la cursuri.

— Școala costă, a mormăit el. Mai bine muncești mai mult.

— Cursul îl plătesc eu.

— Din banii care ar trebui să intre în casă, a intervenit Mariana.

Andrei a continuat să mănânce. Nici măcar nu m-a privit.

În noaptea aceea am plâns în baie, cu robinetul deschis. Nu voiam să mă audă nimeni. M-am privit în oglindă și aproape că nu m-am recunoscut. Slăbisem, aveam cearcăne, iar când auzeam cheia Marianei în ușă mi se strângea stomacul.

După ce mi-a aruncat caietul la gunoi, am intrat în dormitor și am scos două sacoșe mari din dulap. Andrei a venit după mine.

— Ce faci acum? Te dai în spectacol?

— Plec.

— Pentru un caiet?

M-am oprit cu bluza în mână.

— Nu plec pentru un caiet. Plec pentru toate dățile când m-ai lăsat singură în fața lor.

A oftat, iritat, de parcă eu îi stricasem seara.

— Unde te duci? La maică-ta, în două camere?

— Da. Măcar acolo pot să respir.

Mariana m-a urmărit până la ușă.

— Dacă ieși acum, să nu te mai întorci!

Am vrut să îi răspund, dar nu am putut. Îmi tremurau genunchii. Am coborât cele patru etaje cu sacoșele lovindu-mi picioarele și cu inelul de logodnă strâns în palmă.

Mama, Elena, mi-a deschis ușa în halat. Când m-a văzut, n-a pus întrebări. M-a tras la piept și mi-a spus doar:

— Bine că ai venit, fata mea.

Am dormit pe canapeaua ei aproape o lună. Îmi era rușine că mă întorsesem la douăzeci și opt de ani fără bani și fără plan. Andrei îmi trimitea mesaje când furioase, când tandre. Spunea că exagerez, apoi că îi e dor. Niciodată nu și-a cerut iertare.

Mi-am schimbat tura la patiserie și am continuat cursurile. Mama îmi punea dimineața un sandviș în geantă, ca atunci când eram elevă. Uneori împărțeam ultimii cincizeci de lei până la salariu, dar nu mă mai întreba nimeni de ce am aprins lumina sau cât a durat dușul.

După șase luni, am terminat practica și am fost angajată la o clinică mică. În ziua primului salariu, i-am cumpărat mamei un buchet de lalele și am plâns amândouă în bucătărie.

Nu aveam încă locuința mea și nici viața pusă perfect în ordine. Aveam însă salariul meu, calificarea mea și liniștea de a nu cere voie să exist.

Oare iubirea mai poate fi numită iubire când omul de lângă tine tace de fiecare dată când ești umilită? Voi ați fi plecat sau ați mai fi încercat să salvați relația?