Soțul meu și-a pus verigheta pe masă în fața fiicei noastre și a spus că nu mai poate

— Eu plec, Irina. Nu să mă liniștesc. Plec de tot.

Andrei și-a scos verigheta și a pus-o pe masa din bucătărie, lângă farfuria cu clătite pe care fiica noastră nu le mai atinsese. Metalul a lovit lemnul cu un sunet mic. Totuși, în liniștea aceea, mi s-a părut că se dărâmă casa.

Mara stătea în ușă, cu ghiozdanul încă în spate.

— Unde pleci, tati?

Andrei a închis ochii. Eu voiam să țip la el că nu așa se face, că nu spui asemenea lucruri în fața unui copil de unsprezece ani. Dar în ultimele luni țipasem destul.

— La bunicul, câteva zile, a murmurat el.

— Ai zis „de tot”.

Mara auzise. Copiii aud exact ce speri să nu audă.

Criza noastră nu începuse cu o trădare mare, ci cu lucruri mărunte. Ratele la apartament, factura la gaze, mama lui Andrei care mă acuza că îl îndepărtez de familie, turele mele suplimentare la farmacie. El venea obosit de la atelier și se închidea în balcon cu telefonul. Eu îl întrebam ce are. El răspundea „nimic”, iar acel nimic creștea între noi.

Ajunseserăm să ne certăm pentru orice. Pentru vase. Pentru bani. Pentru faptul că Mara stătea prea mult pe tabletă. Odată, Andrei a trântit un sertar atât de tare încât au căzut tacâmurile pe gresie. Mara a început să le strângă fără să spună nimic.

Atunci mi-am dat seama că fiica noastră învățase să ne recunoască furtunile după zgomote.

Am mers la un psiholog de cuplu din Ploiești. Două sute cincizeci de lei ședința, bani pe care îi scoteam din bugetul pentru mâncare. În cabinet, Andrei privea covorul.

— Mai există iubire? ne-a întrebat doamna Raluca.

— Din partea mea, da, am răspuns repede.

El a tăcut prea mult.

Pe drumul spre casă, l-am întrebat de ce nu spusese nimic.

— Pentru că nu știu ce mai simt.

— După paisprezece ani, nu știi?

— Tocmai pentru că au trecut paisprezece ani.

Cuvintele lui m-au urmărit săptămâni întregi. Am încercat să fiu mai calmă. Am gătit mâncarea lui preferată, am rugat-o pe mama să stea cu Mara și i-am propus să ieșim doar noi doi. Andrei a acceptat, dar la restaurant abia dacă m-a privit. Mesteca absent și verifica ora.

Mai târziu am aflat că își căuta chirie. Nu avea pe altcineva, cum bănuisem. Aproape că mi-aș fi dorit să existe o femeie pe care să dau vina. Era mai ușor decât să accept că omul de lângă mine pur și simplu nu mai voia viața noastră.

În seara plecării, și-a îndesat hainele într-o geantă veche de voiaj. Mara s-a așezat pe ea.

— Dacă nu te las s-o iei, rămâi?

Andrei s-a prăbușit în genunchi și a început să plângă. Nu-l mai văzusem plângând de la înmormântarea tatălui lui.

— Nu plec de lângă tine, puiule.

— Ba da. Ușa e aceeași.

N-am avut ce să repar în clipa aceea. Am luat-o pe Mara de umeri, iar ea s-a smuls de lângă mine.

— E și vina ta! Mereu îl certai!

Apoi a fugit în cameră și a încuiat ușa.

După ce Andrei a plecat, frigiderul a început să bâzâie. Atât se auzea. Pe cuier rămăsese geaca lui de lucru, murdară de vaselină. Am strâns-o la piept și am stat pe hol până mi-au amorțit picioarele.

Primele săptămâni au fost urâte. Mara refuza să mănânce dimineața și mă întreba dacă tata se întoarce. Eu împărțeam salariul între rată, întreținere și cumpărături, apoi plângeam în baie cu robinetul deschis. Andrei trimitea bani și o lua în weekend, dar discuțiile noastre deveniseră reci, aproape administrative.

— Are nevoie de ghete.

— Îi cumpăr eu.

— Serbarea e joi.

— Încerc să ajung.

La prima serbare după despărțire, a venit. S-a așezat la două scaune distanță de mine. Mara ne-a căutat din priviri de pe scenă și, când ne-a văzut pe amândoi, a zâmbit. Pentru trei minute am fost din nou o familie, doar că una ruptă în două rânduri de scaune.

Acum avem un ritm nou. Marțea facem paste, vinerea Mara doarme la tatăl ei, iar duminica îmi beau cafeaua singură. Uneori liniștea mă sperie. Alteori îmi place și mă simt vinovată pentru asta.

Încă nu știu dacă trebuia să lupt mai mult sau să-l las să plece mai devreme. Voi ce ați fi făcut: ați fi continuat să salvați o căsnicie în care unul dintre voi renunțase deja?