Am primit-o pe mătușa soțului meu ca să nu rămână pe drumuri. După patru luni, fiica mea mă întreba dacă sunt o mamă rea

— Dacă ai fi o mamă cum trebuie, fata asta n-ar plânge pentru orice fleac.

Rodica stătea lângă aragaz, cu lingura în mână. Ana, fiica mea de nouă ani, își ștergea nasul cu mâneca. Pe jos era un caiet ud de ciorbă. Intrasem de la serviciu cu sacoșele în mâini și încă aveam cheia între degete.

— Ce s-a întâmplat?

— Nimic, a spus Ana repede. Eu sunt de vină.

Atunci am lăsat sacoșele jos. Nu pentru caiet. Pentru felul în care spusese asta, fără să se uite la mine.

Cu patru luni înainte, o primisem pe mătușa lui Mihai într-o seară ploioasă. Avea două sacoșe de rafie și o pungă cu medicamente. După moartea unchiului, rămăsese cu o pensie mică și datorii. Proprietarul garsonierei în care locuiseră nu-i mai prelungise contractul.

— O lună, cel mult două, ne spusese. Până mă pun pe picioare.

Locuiam într-un apartament cu trei camere, cumpărat cu credit. Eu eram casieră, Mihai lucra la un service auto. Nu ne prisosea nimic, dar camera mică putea deveni, pentru o vreme, a ei.

La început ne aștepta cu mâncare caldă. O lua pe Ana de la școală. Îmi venea să plâng de ușurare când ajungeam acasă și nu mai aveam de curățat cartofi.

Primele înțepături au venit aproape pe nesimțite.

— Iar iaurt cu fructe? Nu mai știe nimeni să hrănească un copil.

Apoi mi-a mutat lucrurile din dulapuri. A aruncat o bluză de-a Anei fiindcă era „de milog”. Când am întrebat-o de ce, a ridicat din umeri.

— Eu încerc să vă ajut. Dacă nu suportați adevărul…

Mihai îmi spunea să nu pun la suflet.

— Așa vorbește ea. A trecut prin multe.

Știam. Îi spălasem cămășile de doliu, o însoțisem la medic. Dar suferința ei ajunsese să fie răspunsul la orice mă durea pe mine.

Cu Ana era mai rău. Îi verifica temele și rupea paginile dacă scrisul nu-i plăcea. Îi spunea că eu o răsfăț fiindcă „n-am răbdare s-o cresc”. Fata a început să ascundă notele. Într-o seară am găsit-o ștergând cu guma până găurise foaia.

— Nu vreau s-o supăr pe mătușa, mi-a șoptit.

I-am spus lui Mihai. Ne-am certat în baie, cu robinetul deschis, să nu audă copilul.

— E mătușa mea. Unde vrei s-o trimit?

— Nu vreau s-o trimiți pe stradă. Vreau să nu mai tremure Ana în propria casă.

A tăcut. Eu am dormit lângă fată.

În seara cu ciorba, Ana își făcea temele la masa din bucătărie. Rodica îi pusese farfuria peste caiet, fata o împinsese și vărsase puțin. Pentru asta o făcuse neîndemânatică și nerecunoscătoare.

Am rugat-o pe Ana să meargă în camera ei.

— De azi nu-i mai verifici temele și nu o mai cerți. Dacă te supără ceva, vorbești cu noi.

Rodica a izbit lingura de marginea oalei.

— În casa asta eu sunt sluga, dar n-am voie să deschid gura!

Mihai tocmai intrase. De data asta nu m-a rugat să tac.

— Nu ești slugă. Dar nici Ana nu trebuie să se teamă de tine.

Rodica a început să plângă. A spus că-l crescuse în vacanțe, că-i dăduse bani de școală, că acum îi întorcea spatele. L-am văzut cum strânge maxilarul. Mă așteptam să cedeze.

— Îți sunt recunoscător, mătușă. Dar așa nu mai putem locui împreună.

Am căutat trei săptămâni. Chiriile erau mari, unele garsoniere miroseau a mucegai. Până la urmă am găsit o cameră cu baie și chicinetă, într-o casă împărțită, lângă piață. Am plătit garanția din banii puși deoparte pentru centrala termică. O verișoară a lui Mihai a acceptat să contribuie lunar cu o sumă mică.

Rodica n-a vorbit cu mine în ziua mutării. Înainte să plece, a lăsat cheia pe pantofar.

— Să nu ajungeți și voi la mâna altora.

M-a durut. Tot m-a durut, chiar dacă știam că hotărâsem bine.

Seara, Ana și-a adus caietele în bucătărie. A greșit un cuvânt, apoi s-a uitat imediat spre mine.

— Pot să tai aici?

— Sigur că poți.

Mihai spăla vasele. S-a oprit o clipă, cu buretele în mână. Abia atunci cred că a înțeles cât de atentă devenise fata la fiecare greșeală.

Încă îi ducem Rodicăi cumpărături când are nevoie. Dar nu-i mai lăsăm cheia casei.

Mă întreb uneori de ce mi-a fost mai frică să par nerecunoscătoare decât să-mi văd copilul nefericit. Voi unde ați fi pus limita?