„Ori el, ori eu, mamă!” Fiul meu credea că mă apără de o trădare, dar aproape ne-a destrămat familia

— Dacă rămâi cu el, eu nu mai calc în casa asta.

Radu stătea lângă ușă, cu geaca pe el și rucsacul atârnat de un umăr. Mihai ținea telefonul în palmă. Eu aveam mâinile ude, tocmai clătisem vasele, și picuram pe parchet fără să mă pot mișca.

— Ești sigur că înțelegi ce-ai citit? l-am întrebat.

— Nu mă lua de prost, mamă. Și cu tata tot ultima ai aflat.

Acolo m-a lovit. Nu în căsnicia de acum, ci direct în cea dinainte.

Radu avea nouă ani când tatăl lui plecase. Eu aflasem despre cealaltă femeie într-o sâmbătă, iar luni mă duceam la serviciu cu ochii umflați, fiindcă rata nu aștepta să-mi treacă mie durerea. Băiatul mă auzise plângând în baie. Ani întregi crezusem că robinetul lăsat deschis acoperise tot.

Acum avea douăzeci de ani și era student în București. Venea acasă, la Ploiești, cu rufe murdare și cutii goale, pe care le umpleam duminica. În weekendul acela găsise altceva de luat cu el: convingerea că istoria se repeta.

Mihai îi dăduse telefonul să verifice mesajul curierului, cât coborâse la mașină. Atunci apăruse o notificare de la Sorina, colega lui de la firma de mobilă.

„Mulțumesc pentru aseară. M-ai salvat. Te îmbrățișez!”

Radu deschisese conversația. Mai jos găsise: „Vineri, după șase, tot acolo?”

Făcuse fotografii cu telefonul lui. Nu citise mai departe.

— De ce n-ai întrebat? a spus Mihai.

— Ca să ai timp să ștergi?

— Radu, ajunge.

Tonul lui Mihai, mai aspru decât trebuia, a închis orice discuție. Băiatul a ieșit trântind ușa, iar eu am rămas între ei, deși unul nici nu mai era în cameră.

În seara aceea n-am mâncat. Am împins farfuria și l-am întrebat pe Mihai dacă mă înșală.

S-a uitat lung la mine.

— După șapte ani, asta crezi?

— Nu știu ce cred. Știu doar că mi-e frică.

A pus telefonul lângă mine. Nici măcar nu l-am atins. Mi-era rușine să-l verific și groază să nu-l verific.

Radu nu mi-a răspuns două zile. Apoi mi-a scris că rămâne la cămin și că, dacă vreau să-l văd, să vin singură în București.

M-am dus miercuri, după serviciu. Am stat pe o bancă, cu o sacoșă de șnițele între noi. El își rupea pielițele de lângă unghii, cum făcea înaintea tezelor.

— Eu nu mai pot să te văd așa, a zis.

— Cum, Radu?

— Ca atunci. Să numeri banii la bucătărie și să spui că nu ți-e foame.

Mi s-a strâns gâtul. Eu țineam minte divorțul prin acte, datorii și drumuri. El îl ținea minte prin cinele la care eu nu mâncam.

L-am luat de mână.

— Dar acum mă faci să sufăr pentru ceva ce încă nu știm dacă s-a întâmplat.

S-a tras puțin. Nu de tot.

Duminică a acceptat să vină. Mihai pregătise laptopul și telefonul pe masa din bucătărie. Nu avea aerul unui om care câștigase ceva. Părea doar obosit.

Am citit conversația de la început.

Sorina greșise situația de stoc pentru o comandă mare. Mihai rămăsese seara la depozit ca s-o ajute să refacă inventarul. Erau fotografii cu etichete, tabele trimise la ore târzii, mesaje despre piese lipsă. Întâlnirea de vineri era pentru recepția mărfii, după închiderea depozitului pentru clienți.

În grupul de serviciu apăreau aceleași ore, adresa și încă doi colegi care confirmaseră că vin. Unul trimisese inclusiv o poză cu toți patru, mâncând covrigi lângă niște cutii.

Radu citea încet. S-a întors de două ori la fotografiile făcute de el.

— Eu am văzut doar…

— Știu ce-ai văzut, a spus Mihai. Dar m-ai judecat înainte să mă întrebi.

Băiatul și-a lăsat capul în jos.

— Mi-a fost frică.

Mihai a închis laptopul.

— Puteai să-mi spui asta. Nu trebuia să-i ceri mamei tale să aleagă.

N-au urmat îmbrățișări. Radu și-a cerut iertare aproape în șoaptă. Mihai a dat din cap, apoi s-a dus să pună cafeaua. Când s-a întors, adusese și cana băiatului.

Mai avem de vorbit. Eu trebuie să nu confund fiecare tăcere cu o minciună. Radu, să învețe că nu e datoria lui să-mi păzească viața. Iar Mihai încă tresare când băiatul îl întreabă unde pleacă.

Mă întreb câte familii se ceartă pentru ce se întâmplă azi, când durerea vine, de fapt, de demult. Și cum îți ajuți copilul să lase frica jos, dacă nici tu n-ai lăsat-o de tot?