„Am 64 de ani și Soțul Meu are 70. Ne Vom Divorța Curând: Căsnicia Noastră S-a Terminat”

Am fost căsătoriți timp de 40 de ani. Eu am 64 de ani, iar soțul meu, Ion, are 70. Viața noastră împreună a fost o călătorie lungă, plină de suișuri și coborâșuri, dar întotdeauna am crezut că suntem solizi. Am crescut doi copii minunați, am construit o casă și am împărtășit nenumărate amintiri. Dar acum, se pare că toate acestea se apropie de sfârșit.

În noaptea de Revelion, copiii noștri, ca de obicei, și-au lăsat câinele, Max, la noi înainte de a pleca să sărbătorească cu prietenii lor. Era o tradiție la care Ion și cu mine ne obișnuisem de-a lungul anilor. Rămâneam acasă, ne uitam la artificii la televizor și petreceam o seară liniștită împreună.

Anul acesta, însă, lucrurile au fost diferite. Ion părea distant și preocupat. După cină, a anunțat că vrea să viziteze mormintele părinților săi a doua zi, deoarece avea mult timp liber și se simțea plictisit. Am fost surprinsă de decizia lui bruscă, dar nu am dat prea mare importanță atunci.

A doua zi dimineață, Ion a plecat devreme la cimitir. Nu s-a întors până târziu după-amiază. Când în sfârșit a intrat pe ușă, arăta epuizat și tulburat. L-am întrebat dacă totul este în regulă, dar doar a ridicat din umeri și a spus că are nevoie de puțin timp singur.

În următoarele săptămâni, comportamentul lui Ion a devenit din ce în ce mai erratic. Petrecea ore întregi în biroul său, evitând orice conversație semnificativă cu mine. Am încercat să mă apropii de el, dar întotdeauna părea să aibă o scuză pentru a evita discuțiile.

Într-o seară, l-am găsit stând în întuneric, uitându-se la un album foto vechi. Când l-am întrebat ce este în neregulă, în sfârșit a cedat și mi-a mărturisit că se simțea nefericit de mult timp. A spus că vizitarea mormintelor părinților săi l-a făcut să realizeze cât de scurtă este viața și că nu vrea să-și petreacă restul anilor într-o căsnicie care nu-i mai aduce bucurie.

Am fost devastată. Nu aveam nicio idee că Ion se simțea astfel. Am avut neînțelegeri de-a lungul anilor, dar întotdeauna am crezut că suntem fericiți în general. Să-l aud spunând că vrea un divorț a fost ca o lovitură în stomac.

Am încercat consilierea maritală, dar părea să înrăutățească lucrurile. Ion era hotărât să pună capăt căsniciei noastre. A spus că are nevoie să se regăsească și să descopere ce îl face cu adevărat fericit.

Pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, realitatea divorțului nostru iminent a început să se instaleze. Copiii noștri au fost șocați și întristați de veste. Au încercat să fie sprijinitori, dar era clar că le era greu să înțeleagă de ce părinții lor se despart după atât de mulți ani împreună.

Procesul de împărțire a bunurilor noastre și de găsire a unor vieți noi separate a fost dureros și epuizant. M-am mutat într-un apartament mic în timp ce Ion a rămas în casa noastră familială. Singurătatea era copleșitoare uneori, dar am încercat să rămân puternică pentru binele copiilor mei.

Acum, stând aici reflectând asupra vieții mele, nu pot să nu simt un profund sentiment de pierdere. Bărbatul cu care credeam că voi îmbătrâni nu mai este alături de mine. Viitorul pe care mi-l imaginam pentru noi a fost spulberat.

Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar știu că trebuie să găsesc o modalitate de a merge mai departe. Nu va fi ușor, dar trebuie să cred că există încă speranță pentru fericire în viața mea.