Soțul meu îmi lua tot salariul și îmi cerea socoteală pentru fiecare leu. O pereche de ghete pentru fiica noastră m-a făcut să spun „ajunge”

— De unde ai avut bani pentru astea?

Sorin ținea ghetele Anei de șireturi, deasupra mesei. Fiica mea stătea lângă frigider, încă în geacă, și își ascundea picioarele unul după altul. Pe șoseta dreaptă avea o pată umedă.

— Le-am cumpărat eu. Avea nevoie.

— Nu te-am întrebat dacă avea nevoie. Te-am întrebat de unde ai avut bani.

Matei a închis televizorul fără să-i ceară nimeni. Avea șase ani și învățase deja că, atunci când tatăl lui vorbea rar, trebuia să se facă liniște.

Ghetele costaseră o sută treizeci și nouă de lei. Pentru suma asta, în seara aceea, am ajuns să mă întreb dacă mai puteam rămâne în casa mea.

Lucram la o brutărie, în două schimburi. Salariul meu intra pe card în fiecare lună, iar în aceeași zi îl scoteam și i-l dădeam lui Sorin. Păstram bani de abonament numai după ce îi număra el.

La început spusese că e mai priceput la socoteli. Aveam rată la apartament, doi copii mici și datorii de la renovare. Mi se păruse chiar o grijă luată de pe umeri.

Apoi au început întrebările.

De ce cumpărasem iaurtul acela? De ce nu păstrasem bonul de la farmacie? Chiar trebuiau două caiete, când Ana mai avea file în cel vechi?

Ajunsesem să-i cer bani pentru absorbante în timp ce el urmărea meciul.

— Iar? Parcă ți-am dat luna trecută.

Nu râsese. Asta mă durea și mai tare. Chiar aștepta un răspuns.

Sorin câștiga mai bine decât mine. Era șofer pe distribuție și mai primea uneori bani în plus pentru curse. Nu știam cât. Dacă întrebam, îmi spunea că nu trebuia să-mi bat eu capul cu toate.

Aveam o pereche de blugi cusută de două ori între picioare. El își cumpărase în primăvară un telefon nou.

— Îmi trebuie pentru serviciu, îmi explicase.

Eu nici nu apucasem să spun ceva.

Ana avea nouă ani. În noiembrie începuse să vină de la școală cu picioarele ude. Ghetele vechi se dezlipiseră, iar Sorin le lipise într-o duminică, pe balcon.

Ținuseră trei zile.

— Să nu mai calce prin toate bălțile, spusese când îi arătasem talpa.

În dimineața aceea o găsisem pe Ana punând hârtie igienică în ghete.

— Așa nu simt chiar imediat, mi-a zis.

N-am plâns atunci. I-am schimbat șosetele și am dus-o la școală. Am plâns la brutărie, în magazia cu făină, cu șorțul ridicat peste gură.

Banii pentru ghete îi strânsesem în șase săptămâni. Două ture preluate de la o colegă, plătite separat, și câteva resturi de la cumpărături despre care spusesem că nu primisem bon. Mie mi-era rușine că ascund bani munciți de mine. Acum, când scriu, încă mi se pare greu de înțeles.

În seara confruntării, Sorin a trântit ghetele pe masă.

— Deci mă furi.

— Sunt banii mei, Sorin.

A ridicat ochii spre mine. Nu-i mai spusesem asta niciodată.

— În casa asta nu există banii tăi.

— Atunci de ce numai eu trebuie să cer?

Ana a început să plângă în tăcere. Și-a tras fermoarul gecii până sub bărbie, de parcă urma să plece undeva.

— Pot să port iar cealaltă pereche, a șoptit.

M-am uitat la ea și am simțit ceva mai puternic decât frica. Copilul meu încerca să împace doi adulți renunțând la încălțăminte uscată.

— Nu, mamă. Nu ducem nimic înapoi.

Sorin a împins scaunul în spate.

— De mâine îmi lași și cardul. Văd că nu mai putem avea încredere.

În noaptea aceea am dormit lângă copii. Matei mi-a ținut mâneca între degete până dimineață.

A doua zi am sunat-o pe sora mea, Oana, de pe o bancă din spatele brutăriei. I-am spus întâi numai despre ghete.

— Irina, tu ai acces la banii voștri?

Am început să-i explic de rată, întreținere, prețuri. M-a lăsat să termin.

— Nu asta te-am întrebat.

Atunci i-am povestit tot.

Nu mi-a spus nici că sunt proastă, nici că trebuia să plec demult. M-a întrebat dacă am actele și dacă mă simt în siguranță să mă întorc acasă.

Mama a reacționat altfel.

— Tatăl tău tot mie îmi dădea bani cu porția. Am crescut doi copii.

— Și ți-a fost bine?

A tăcut. Pe fundal se auzea cum lovea lingurița de marginea cănii.

Seara m-a sunat din nou.

— Dacă ai nevoie să vii, schimb lenjeria în camera mică.

La următorul salariu n-am mai mers la bancomat. Mi-am schimbat parola aplicației bancare și am cerut la bancă informații despre accesul la cont. Apoi am pus într-un dosar actele mele, certificatele copiilor și copii după documentele apartamentului.

Îmi tremurau mâinile. Nu eram curajoasă. Verificam telefonul din cinci în cinci minute.

Sorin m-a sunat la prânz.

— Au intrat banii?

— Da. Diseară stabilim împreună cheltuielile. Partea mea pentru rată și facturi o plătesc eu.

— Ți-a băgat soră-ta prostii în cap?

— Eu am spus asta.

Când am ajuns acasă, pe masă erau toate facturile. Le înșirase ca pe niște dovezi împotriva mea.

Am luat un pix și am scris veniturile noastre, rata, întreținerea, mâncarea, cheltuielile copiilor.

— Nu fug de cheltuieli. Dar nu-ți mai dau salariul și nu mai cer voie pentru fiecare lucru.

N-a vrut să se uite pe foaie. Mi-a spus că distrug familia pentru bani.

În zilele următoare a vorbit cu mine numai prin copii. „Spune-i mamei tale să cumpere pâine.” „Întreab-o pe mama ta dacă mai plătește ceva.”

După trei seri așa, am făcut două genți și am mers la mama. I-am spus unde suntem. Nu voiam să dispar, voiam să putem dormi.

Sorin mi-a trimis mesaje furioase, apoi o fotografie cu flori pe masa din bucătărie. După aceea mi-a promis că o să-mi lase lunar cinci sute de lei pentru mine.

I-am răspuns că salariul meu nu era al lui ca să-mi lase din el.

Deocamdată stăm tot în camera mică. Am cerut sfatul unui avocat. Nu știu încă dacă vom divorța, dar știu ce ar trebui să se schimbe înainte să discutăm despre întoarcere.

Aseară, Ana și-a pus ghetele lângă calorifer și m-a întrebat dacă poate să le poarte și mâine.

I-am spus că sunt ale ei. N-are nevoie să ceară voie.

Încă mă întreb cât din mine am pierdut încercând să țin familia întreagă. Și ce ar fi învățat copiii mei despre iubire dacă aș fi continuat să tac?