Am făcut testul de paternitate ca să le închid gura soțului și soacrei. Când au venit rezultatele, eu nu mai voiam să rămân
— Citește cu voce tare, Radu. Să audă și mama ta.
Am împins rezultatul peste masa din bucătărie. Soacra mea stătea lângă aragaz, cu sacoșa încă pe braț. Venise pregătită să afle cine știe ce rușine. Din sufragerie se auzea Ilinca vorbind cu ursulețul ei.
Radu s-a uitat la procent, apoi la mine.
— Sunt tatăl. Bine, am înțeles.
— Nu. N-ai înțeles nimic.
Totul începuse cu o fotografie făcută la aniversarea Ilincăi. Împlinise doi ani și avea părul deschis, ochii verzi și obrajii mei din copilărie. Radu și ai lui erau bruneți.
Doina întorsese telefonul spre sora ei, chiar în fața mea.
— Din neamul nostru n-are nimic. Nici măcar urechile.
Câteva femei râseseră încurcate. Eu zâmbisem, fiindcă așa făceam mereu când mama lui spunea ceva răutăcios: zâmbeam și strângeam farfuriile.
Seara, Radu m-a întrebat dacă mai vorbeam cu vreun fost coleg.
Aveam mâinile în apă cu detergent. Am rămas cu un biberon între degete.
— Ce legătură are asta cu ziua copilului?
— Întreb și eu. Nu poți să spui că seamănă cu mine.
La început am crezut că e o prostie care trece. I-am arătat fotografii cu mine mică. Mama a adus un album vechi, cu colțurile lipite cu bandă.
Doina nici nu l-a deschis.
— Eu nu acuz pe nimeni. Dar un bărbat are dreptul să fie sigur.
Din ziua aceea, orice devenise suspect. Dacă întârzia autobuzul, Radu mă suna de trei ori. Dacă primeam un mesaj de la serviciu, întindea mâna după telefon. Lucram la o patiserie, începeam la șase dimineața și ajungeam acasă mirosind a ulei și vanilie. Uneori nu apucam nici să mănânc. Când, Doamne, își închipuia că trăiam viața aia secretă?
Cel mai rău a fost într-o duminică, pe casa scării.
Vecina de la doi m-a oprit și mi-a spus încet:
— Să rezolvați între voi, mamă. Nu mai trebuie să știe tot blocul.
Am urcat cu Ilinca în brațe și plasele atârnate de încheieturi. În fața ușii n-am găsit cheia. Am scăpat iaurturile pe jos și am început să plâng. Copilul îmi ștergea obrazul cu mâneca.
Atunci am hotărât să facem testul.
Am sunat la o clinică privată. Ne-au explicat procedura, actele și acordurile necesare. Radu a venit fără să comenteze. Parcă mersesem să plătim impozitul, nu să punem pe masă rușinea mea.
Banii i-am luat din plicul pentru centrala nouă. Strânsesem luni întregi, punând câte cincizeci de lei deoparte. M-am uitat la bancnote și mi s-a făcut greață: plăteam din economiile mele ca să nu mai fiu numită, pe ocolite, femeie ușoară.
Până au venit rezultatele, Radu a dormit cu spatele la mine. O singură dată m-a atins pe umăr.
— Dacă iese bine, uităm tot, da?
N-am răspuns. El deja își pregătise iertarea. Pentru mine.
Acum ținea foaia în mână și părea mai degrabă deranjat decât ușurat.
Doina și-a pus sacoșa pe scaun.
— Bine că v-ați lămurit. Eu numai pentru casa voastră am zis.
— Spune-i vecinei de la doi. Și surorii tale. Și tuturor celor cărora le-ai povestit.
— Nu mă faci tu pe mine de rușine la vârsta mea.
Atunci Radu a ridicat vocea la ea, pentru prima dată.
— Mamă, ajunge!
Apoi s-a întors spre mine.
— Îmi pare rău. Am fost prost. Ce vrei să mai fac?
M-am uitat la el. Așteptasem luni întregi să aud vorbele alea. Acum nu mai știam unde să le pun.
— Să nu-mi ceri să fiu bine până diseară.
Nu am plecat în aceeași zi. N-aveam bani de chirie, iar mama locuia într-o garsonieră. Trei săptămâni am dormit lângă Ilinca și am căutat anunțuri în pauzele de la serviciu.
Radu a făcut cumpărături, a reparat sertarul pe care îl rugasem să-l repare de un an și mi-a adus flori. Când m-a întrebat dacă putem încerca din nou, i-am spus adevărul:
— De fiecare dată când întârzii, încă mă gândesc ce dovadă trebuie să-ți aduc.
M-am mutat într-un apartament mic, împărțit cu o colegă. Radu își vede fiica. N-am vrut ca Ilinca să plătească pentru ce mi-a făcut mie.
Testul a dovedit cine este tatăl ei. Eu încă încerc să înțeleg cum omul care mă cunoștea de opt ani a putut crede atât de ușor că îl mințeam.
Voi ați fi putut rămâne doar fiindcă, la sfârșit, și-a cerut iertare?