Am fugit de la propria nuntă după ce mirele m-a strâns de braț. Mama mi-a spus că am făcut familia de rușine

— Îți spun ultima oară: zâmbește și nu mă face de râs.

Andrei mă ținea de braț lângă ușa bucătăriei restaurantului. Degetele lui intrau în piele, sub mâneca subțire a rochiei. Dincolo de ușă, cineva încerca microfonul. Mama împărțea cocarde. Peste o oră trebuia să fim la primărie.

— Dă-mi drumul. Mă doare.

S-a uitat peste umărul meu, să vadă dacă ne observă cineva, apoi a slăbit strânsoarea.

— Iar începi? Am băut și eu două pahare.

Pe masa din camera unde se schimbase erau o sticlă de whisky aproape goală și trei pahare. Îl găsisem acolo cu doi veri. Abia se făcuse unsprezece.

Când îi spusesem să se oprească, izbise paharul de perete. Un ciob îmi agățase tivul rochiei.

Nu paharul mă speriase cel mai tare. Ci faptul că primul meu gând fusese să strâng repede, înainte să vadă cineva.

Așa ajunsesem să trăiesc.

Cu opt luni înainte, îmi smulsese telefonul fiindcă mă sunase un coleg după program. A doua zi venise cu flori. Apoi mă împinsese lângă frigider, într-o seară în care îi ascunsesem cheile mașinii. Băuse, dar voia să plece după țigări.

Le numisem certuri. Oboseală. Stres cu nunta. Orice, numai ce erau nu.

Am intrat în toaleta restaurantului și am încuiat ușa. Aveam pe braț patru urme roșii. M-am uitat la mine în oglindă, cu genele lipite de lacrimi, și mi-am imaginat că urma să am un copil cu omul acela.

Atunci mi s-a făcut frig.

L-am sunat pe Radu, vecinul cu care crescusem pe aceeași scară. Venise la nuntă, dar ieșise să cumpere apă pentru bunica lui.

— Poți să vii la intrarea din spate?

— Ce s-a întâmplat?

— Vreau să plec. Nu mă întreba acum, te rog.

N-a întrebat.

Mama m-a prins înainte să ajung la ușă. Mi-a văzut geanta și a înțeles.

— Elena, nu faci așa ceva. Sunt rude venite de la trei sute de kilometri.

I-am arătat brațul.

A rămas o clipă nemișcată. Apoi mi-a tras mâneca la loc.

— Vorbim mâine cu el. Acum nu face scandal.

Cred că gestul acela m-a durut mai mult decât strânsoarea lui.

— Dacă rămân, mâine o să-mi spui că sunt deja măritată.

Nu mi-a răspuns. Din sală venea tata, roșu la față.

— Am dat douăzeci de mii de lei! Tu știi ce înseamnă banii ăștia?

Știam. Eu făcusem un credit pentru avansuri. Lucram la o farmacie și calculam de luni întregi câte ture suplimentare îmi trebuiau pentru rate.

Dar în dimineața aceea am înțeles că puteam plăti nunta și fără să-mi dau viața pentru ea.

Radu mă aștepta lângă mașină. Mi-a deschis portiera, fără să mă ia în brațe, fără întrebări. M-am așezat cu rochia strânsă pe genunchi.

Andrei a ieșit când porneam. Lovea cu palma în geam și striga că îl distrug.

Eu nu mai puteam vorbi.

Primele două nopți le-am dormit la sora lui Radu, Ioana. Mi-a lăsat pe canapea un tricou și o pereche de pantaloni. Rochia am băgat-o într-un sac, fiindcă nu suportam s-o văd lângă ușă.

Au urmat mesaje. Andrei trecea de la rugăminți la amenințări în câteva minute. Mama îmi trimitea poze cu mesele rămase goale. O mătușă mi-a scris că femeile de azi nu mai știu să rabde.

Când Andrei m-a așteptat la ieșirea din farmacie și m-a prins iar de mână, am mers la poliție. Am păstrat mesajele. De data asta n-am mai șters nimic ca să-l protejez.

Nu mi-am revenit repede. Am închiriat o garsonieră cu mobilă veche și am continuat să plătesc rata pentru nunta nefăcută. Uneori mâncam cartofi trei zile. Uneori îmi venea să-l sun, numai să scap de singurătate. Asta e, îmi venea.

Radu venea duminica să mă ajute cu lucrurile rămase în cutii. Când i-am spus că nu pot începe nimic, mi-a răspuns:

— Bine. Nu trebuie.

Au trecut zece luni până l-am ținut eu de mână.

Mama încă spune că puteam rezolva totul „mai discret”. Tata m-a întrebat recent dacă am nevoie de bani pentru întreținere. Încercăm, încet, să vorbim iar.

Acum stau cu Radu. Împărțim facturi, cumpărături și o bucătărie prea mică. Când ne contrazicem, nu mă mai uit după ușă.

Mai am de plătit șapte rate pentru nunta aceea. Le plătesc și mă întorc liniștită acasă.

Mă întreb uneori de ce li s-a părut mai rușinos să plec decât să mă vadă rănită. Voi ce i-ați fi spus fiicei voastre în dimineața aceea?