Soacra mea m-a acuzat de infidelitate la ziua fiicei noastre. Soțul a crezut-o și a cerut divorțul, fără să mă asculte
— Spune-i lui Radu cine te aduce seara acasă. Sau îi spun eu?
Soacra mea ținea cuțitul de tort deasupra farfuriei. Fiica noastră, Ilinca, încă avea pe cap coronița de carton pe care scria „8 ani”. În sufragerie s-a făcut liniște. Se mai auzea doar frigiderul din bucătărie.
— Despre ce vorbești, mamă? a întrebat Radu.
— Despre nevastă-ta și bărbatul cu care se giugiulește în parcare. Credeți că sunt proastă?
Am rămas cu bricheta în mână. Nici lumânările nu apucasem să le aprind.
— Ai grijă ce spui. E ziua copilului.
— Tocmai pentru copil vorbesc.
Radu nu s-a uitat la mine. S-a uitat la mama lui și a întrebat-o de când știe.
Atunci am simțit prima dată că rămăsesem singură, deși în jurul mesei erau nouă oameni.
Lucram la contabilitatea unui depozit de materiale de construcții. De trei săptămâni făceam inventarul și plecam târziu. Colegul meu, Sorin, stătea la două străzi de noi și mă lăsase de câteva ori în fața blocului. Radu știa. Îi trimisesem chiar și mesaje: „Vin cu Sorin, nu mai schimb două autobuze.”
Dar acum, în fața mamei lui, părea că aude numele acela prima oară.
— L-am văzut cum a luat-o în brațe, a continuat soacra mea. Marți, lângă depozit.
Marți îmi scăpase o cutie cu dosare pe asfalt. Sorin mă ajutase să strâng hârtiile și îmi pusese o mână pe umăr când mă ridicasem. Atât.
— N-a fost nimic din ce spui tu.
— Sigur. Eu inventez.
Ilinca m-a tras de bluză.
— Mami, mai suflu?
Am aprins lumânările cu mâna tremurândă. În pozele de atunci, fiica mea zâmbește cu gura închisă, iar eu mă uit spre ușă.
După ce au plecat musafirii, Radu mi-a cerut telefonul. I l-am dat deblocat.
A citit conversațiile cu Sorin. Facturi, diferențe de stoc, două întrebări despre program. Nimic altceva.
— Ai șters, a spus.
— Dacă găseai ceva, eram vinovată. Dacă nu găsești, tot vinovată sunt?
A pus telefonul pe masă, cu ecranul în jos.
— Mama nu s-ar face de râs degeaba.
Am stat lângă chiuvetă până dimineață. Spălasem farfuriile de mult, dar continuam să șterg aceeași tavă. Nu știam ce să mai fac cu mâinile.
Cu două luni înainte refuzasem propunerea soacrei mele de a se muta la noi. Voia să-și închirieze apartamentul și să stea în camera Ilincăi. Fetița ar fi dormit în sufragerie, pe canapea.
Îi spusesem că o ajutăm cu facturile, dar camera copilului rămâne a copilului.
— La banii pe care i-am dat pentru avans, măcar un colț merit și eu, îmi răspunsese.
Ne împrumutase douăzeci de mii de lei. Îi dădusem înapoi aproape jumătate. Din ziua aceea, orice lucru făceam prost avea legătură cu faptul că „uitasem cine ne-a ridicat”.
Nu pot să spun ce a fost în capul ei când m-a acuzat. Știu doar ce a urmat.
Radu s-a mutat la ea după patru zile. A luat două genți, laptopul și certificatul de căsătorie.
— Până te hotărăști să spui adevărul.
Ilinca i-a pus în geantă o pereche de șosete uitate pe calorifer.
— Să nu-ți fie frig la buni.
El a sărutat-o pe frunte. Eu am intrat în baie și mi-am mușcat mâna ca să nu mă audă plângând.
La serviciu i-am cerut șefului imaginile camerei din parcare. M-am simțit umilită explicând de ce aveam nevoie de ele. Se vedea cutia căzută, Sorin aplecat, eu adunând foi. Se vedea și mâna pusă o secundă pe umăr.
I-am trimis filmarea lui Radu.
„Asta nu dovedește ce faceți în rest”, mi-a răspuns.
Atunci am înțeles că nu mai căuta să afle. Aștepta să recunosc ceva ce nu făcusem.
Peste câteva săptămâni am primit cererea de divorț. Am citit de trei ori paragraful despre deteriorarea relațiilor dintre noi. Parcă era vorba despre alți oameni, nu despre noi, cei care număraserăm monede pentru prima mașină de spălat.
Primele luni au fost urâte și mărunte. Rata, întreținerea, serbarea, pantofii rămași mici. Radu trimitea bani pentru Ilinca, dar trebuia să-i amintesc. Pentru apartament am început să discutăm prin avocați, deși înainte hotăram împreună și ce perdele cumpărăm.
Ilinca a început să se trezească noaptea.
— Dacă eram cuminte de ziua mea, mai pleca tati?
M-am așezat lângă ea, pe covor.
— N-ai făcut nimic rău. Nici măcar un pic.
— Atunci de ce s-a supărat când era tortul meu?
N-am găsit un răspuns pe care să-l poată duce un copil.
Am cerut ajutorul consilierei de la școală. Eu îmi spuneam că rezist. Fata mea începuse să-și ceară scuze și când scăpa un creion.
Adevărul a ieșit din gura soacrei mele într-o duminică, la cumnata mea, Oana. Nu eram acolo. Oana m-a sunat seara.
— Am întrebat-o dacă te-a văzut sărutându-l. A zis că nu. Că femeile simt lucrurile astea și că, oricum, tu nu erai potrivită pentru Radu.
Am ascultat-o fără să spun nimic.
— I-am zis să-i spună și lui exact așa, a continuat Oana. Era lângă noi. A auzit.
Radu a venit după două zile. A rămas în prag, cu o pungă de portocale pentru Ilinca.
— Mama a exagerat, a spus.
— Nu. Mama ta m-a acuzat. Tu ai ales s-o crezi.
Și-a frecat palmele de blugi.
— Eram nervos. Nu mai știam…
— Ți-am dat telefonul. Filmarea. Ți-am spus plângând. Ce mai trebuia să fac?
N-a răspuns. Din camera ei, Ilinca a strigat că nu găsește un caiet. M-am dus s-o ajut și l-am lăsat în hol.
Divorțul s-a încheiat toamna. Radu își vede fiica, iar eu nu o întreb ce vorbește despre mine la bunica ei. Avem deja destule de reparat.
Uneori îmi spune că am fi putut salva căsnicia. Îl ascult și îmi amintesc cum țineam telefonul întins spre el, rugându-l să citească.
Mă mai doare că a plecat. Dar cum să mă întorc lângă un om care a avut nevoie de vorbele altcuiva ca să mă creadă nevinovată?