Soțul meu ne-a dat afară pe mine și pe băiețelul nostru, convins că nu e copilul lui. După testul ADN, a venit să ne aducă acasă

— Tu poți să nu mă crezi, i-am zis. Dar măcar lasă-l pe Tudor să doarmă aici la noapte.

Radu ținea ușa deschisă cu umărul. Din bucătărie se auzea cum fierbea apa pentru pastele pe care le ceruse Tudor. Niciunul dintre noi nu se ducea să stingă aragazul.

— Nu rămâne el ca să ai tu motiv să te întorci peste o oră. Vă duceți amândoi.

Tudor avea patru ani și o gheată în picior. Pe cealaltă o ținea de scai, așteptând să i-o pun. Când m-am aplecat, mi-a șoptit să luăm și pastele. I-am zis că mâncăm la mătușa Irina, deși nici nu știam dacă sora mea era acasă.

Cu nici două ore înainte, Radu îmi pusese telefonul lui în față. Era o poză făcută de maică-sa, de peste drum de grădiniță. Coboram din mașina lui Cătălin, colegul meu de la brutărie, cu ghiozdănelul lui Tudor în mână. Ploua, autobuzul nu mai venea și educatoarea mă sunase deja o dată. Nu i-am zis lui Radu că mă adusese Cătălin. Nici nu-mi trecuse prin cap că ar fi fost ceva de povestit.

— Mama zice că te aducea și când lucrai la magazin.

— De două ori, când ieșeam la zece. Ți-am și zis atunci.

— În perioada aia când ai rămas gravidă?

Mi-a luat câteva secunde să pricep ce întreba. I-am spus să se uite la mine și să repete. N-a repetat. A zis doar că Tudor nu seamănă cu nimeni din familia lui.

Cu o săptămână înainte, se lăudase la ziua cumnatului meu că băiatul are exact mersul lui.

Irina era la schimbul de seară. Mi-a zis unde ținea cheia de rezervă și mi-a spus să nu mai plâng până n-ajung în casă, că mă aude copilul. Am ajuns cu autobuzul, cu o sacoșă de haine și cu geanta în care aveam 83 de lei. La ea am dormit trei nopți, eu pe canapea, Tudor cu băiatul ei. În a patra dimineață, am auzit-o pe hol explicându-i bărbatului ei că încă nu știe cât o să stau. Nu se certau. Tocmai asta m-a făcut să împachetez. N-aveam nici eu un răspuns să le dau.

Am luat o cameră la o pensiune de lângă gară, cu bani împrumutați de la șefa mea. Doamna de la recepție mi-a cerut plata pe două zile înainte. I-am numărat banii cu Tudor lângă mine, întrebând dacă aici stăm până îi trece lui tati supărarea. I-am zis că nu știu. A fost prima oară când i-am spus asta fără să adaug că o să fie bine.

Radu mă întrebase deja prin mesaj dacă accept testul. I-am răspuns că da, dar să vină și cu geaca groasă a lui Tudor. La laborator a adus-o într-o pungă de la farmacie. Tudor și-a întins brațele spre el. Radu i-a încheiat fermoarul și i-a zis să stea cuminte la doamna. Nici măcar nu l-a luat în brațe.

În zilele până la rezultat, mă mutasem deja din nou. O colegă care stătea singură mi-a lăsat camera fiicei ei plecate la facultate. Dimineața schimbam două autobuze până la grădiniță. Într-o zi am pierdut legătura fiindcă Tudor a vrut să se întoarcă după un desen. Îl făcuse pentru taică-său. Nu mă lăsa să-l îndoi, așa că l-am cărat întins pe genunchi până la brutărie.

Rezultatul a venit într-o joi. Radu era tatăl biologic. Am citit mesajul de la laborator în vestiar, cu șorțul încă pe mine. Mă așteptasem să simt ceva când văd scris. Bucurie, măcar un pic. Dar mi-am amintit de geaca aia în punga de la farmacie și m-am așezat pe bancă.

Radu m-a sunat de trei ori. Până la urmă, i-am zis să vină în fața brutăriei după program. Avea cheia mea în palmă. O lăsasem pe cuier în seara aia, când îmi zisese că apartamentul e pe numele lui.

— Hai acasă, Alina. Am schimbat și așternuturile la Tudor.

— Tu ai înțeles că n-am avut unde să mă duc?

A băgat cheia în buzunar. Mi-a zis că el crezuse că putem sta la Irina oricât. După o pauză, a zis că, de fapt, nici nu se gândise prea mult la asta.

Mi-a povestit cum maică-sa îi tot spunea de câteva luni că sunt prea apropiată de Cătălin. După poză, îl întrebase dacă nu i se pare ciudat că Tudor are ochii mei și atât. El începuse să caute prin pozele vechi, să numere lunile. Îl ascultam și mă tot întrebam când găsise vreme să numere lunile, dacă pentru o întrebare pusă mie pe un ton omenesc nu găsise nici cinci minute.

— Nu mama v-a scos pe ușă, a zis până la urmă. Eu am făcut asta. Îmi pare rău.

Atunci am plâns. Mai tare decât în prima seară, când mă chinuiam să urc în autobuz cu sacoșa și cu Tudor de mână. Mi-a venit să-l las să mă ia în brațe. Îmi lipsea omul pe care îl sunam înainte când rămâneam fără bani pe card ori când făcea copilul febră. Numai că tot el era omul căruia îi cerusem un pat pentru o noapte.

Nu m-am întors. Am găsit o garsonieră și am plătit garanția în două tranșe. Radu îl ia pe Tudor sâmbăta și îl aduce după cină. La început, băiatul mă întreba de fiecare dată dacă să-și ia și pijamaua. Acum o lasă sub pernă la noi, dar tot verifică înainte să plece dacă am cheia în geantă. Nu știu când a început să facă asta.

Mă bucur când îl aud râzând cu tatăl lui pe scară. Și tot îmi vine să pun mâna pe cheie, să văd dacă e acolo.

Poate să-ți treacă supărarea pe un om și tot să nu mai vrei să depinzi de el pentru un loc unde să dormi. Eu încă încerc să-mi dau seama dacă asta înseamnă că nu l-am iertat.