„Am Întrebat-o pe Nora Mea Despre Ouăle Dispărute, iar Ea M-a Numit Lacomă: Acum Vrea Propriul Ei Frigider”

Eram în mijlocul pregătirii unui tort pentru ziua de naștere a nepotului meu. Aveam totul pregătit: făină, zahăr, unt și ouă. Sau cel puțin așa credeam. Am deschis frigiderul să iau cele două ouă pe care le pusesem deoparte mai devreme în acea zi, dar spre surprinderea mea, dispăruseră. Cu doar două ore în urmă, erau chiar acolo pe raftul de sus.

Confuză și puțin frustrată, am strigat-o pe nora mea, Andreea, care era în sufragerie și se uita la televizor. „Andreea, știi ce s-a întâmplat cu ouăle pe care le-am lăsat în frigider? Am nevoie de ele pentru tort.”

Nu și-a ridicat nici măcar privirea de la telefon. „Le-am folosit pentru micul dejun,” a spus ea nepăsătoare.

Am simțit un val de iritare. „Dar ți-am spus că am nevoie de ele pentru tort. Acum trebuie să ies să cumpăr altele.”

Andreea în sfârșit s-a uitat la mine, cu o expresie indiferentă. „Te comporți mereu de parcă totul din această casă îți aparține. Sunt doar două ouă. Ești lacomă.”

Cuvintele ei m-au lovit ca o palmă peste față. Lacomă? Pentru că voiam să folosesc ingredientele pe care le-am cumpărat pentru o ocazie specială? Am tras adânc aer în piept, încercând să-mi păstrez calmul. „Andreea, nu e vorba de lăcomie. Doar că aveam nevoie de acele ouă pentru tort. Acum trebuie să întârzii totul ca să merg să cumpăr altele.”

Ea a dat ochii peste cap și s-a întors la telefon. „Poate ar trebui să-ți iei propriul frigider dacă ești atât de pretențioasă cu mâncarea ta.”

Eram uluită și nu am mai spus nimic. Ideea de a avea un frigider separat nu mi-a trecut niciodată prin minte pentru că ar fi trebuit să fim o familie, împărțind totul. Dar atitudinea Andreei a arătat clar că ea nu vede lucrurile așa.

Simțindu-mă descurajată, mi-am luat geanta și am plecat la magazin. În timp ce conduceam, nu puteam să nu mă gândesc la cum s-au schimbat lucrurile de când Andreea s-a mutat cu noi. Era mereu tensiune, mereu câte o mică ceartă care mă făcea să mă simt ca un străin în propria mea casă.

Când m-am întors cu ouăle, Andreea era încă în sufragerie, acum vorbind la telefon cu o prietenă. Nici măcar nu a observat că m-am întors. M-am întors în bucătărie și am reluat gătitul, dar inima mea nu mai era acolo.

În timp ce amestecam aluatul, mă gândeam la cât de mult efort am depus pentru a face din această casă un cămin pentru toată lumea. Și totuși, iată-mă aici, simțindu-mă ca un străin. Tortul a ieșit bine în cele din urmă, dar bucuria de a-l coace dispăruse.

Mai târziu în acea seară, fiul meu s-a întors de la muncă. A observat că ceva nu era în regulă și m-a întrebat despre asta. I-am spus ce s-a întâmplat, sperând că va înțelege și poate va vorbi cu Andreea despre comportamentul ei.

În schimb, el a oftat și a spus: „Mamă, știi cum e Andreea. Las-o baltă.”

S-o las baltă? De câte ori am lăsat lucrurile baltă? De câte ori mi-am înghițit mândria și am tăcut pentru a menține pacea? Nu era vorba doar despre ouă; era vorba despre respect și despre a mă simți apreciată în propria mea casă.

În acea noapte, în timp ce stăteam în pat, mi-am dat seama că lucrurile poate nu se vor schimba niciodată. Andreea va continua să mă vadă ca pe o inconveniență mai degrabă decât ca pe familie, iar fiul meu va lua mereu partea ei pentru a evita conflictul.

A doua zi dimineață, Andreea a anunțat că își cumpără propriul frigider și îl va ține în camera lor. „În felul acesta, nu vom mai avea probleme,” a spus ea cu un zâmbet ironic.

Am dat din cap tăcută, simțindu-mă învinsă. Părea o soluție practică la suprafață, dar în adâncul sufletului meu simțeam că se mai construia un zid între noi.

Pe măsură ce zilele s-au transformat în săptămâni, noul frigider a sosit și a fost instalat în camera lor. Casa părea mai rece cumva, în ciuda căldurii de vară de afară. Mesele împreună au devenit mai rare și râsul care odinioară umplea casa a fost înlocuit de o tăcere incomodă.

Am continuat să gătesc și să coc, dar nu mai era la fel. Bucuria de a împărți acele momente cu familia fusese pătată de cuvintele și acțiunile Andreei.

În cele din urmă, nu era vorba doar despre ouăle dispărute sau despre un frigider separat; era vorba despre pierderea unui sentiment de unitate și iubire care odinioară făcea din casa noastră un cămin.