„După ce am citit mesajul soacrei mele împreună cu soțul meu, mă întreb acum dacă ar trebui să depun actele de divorț”

De mică, am fost învățată că dragostea învinge totul. Părinții mei aveau o căsnicie de poveste și am crescut crezând că atâta timp cât există dragoste, totul va merge bine. Așa că, atunci când l-am cunoscut pe Andrei în anul doi de facultate, am crezut că mi-am găsit persoana pentru totdeauna. Eram nedespărțiți de la început, împărtășind vise și aspirații. Andrei nu avea multe din punct de vedere material, dar asta nu m-a deranjat niciodată. Moștenisem un apartament confortabil de la bunica mea și era mai mult decât suficient pentru a începe viața împreună.

Ne-am căsătorit în ultimul an de facultate. A fost o ceremonie mică, doar cu prieteni apropiați și familie. Eram tineri și plini de speranță. Primii ani au fost fericiți. Am absolvit amândoi și ne-am găsit locuri de muncă în domeniile noastre respective. Viața părea perfectă.

Totuși, lucrurile au început să se schimbe când mama lui Andrei, Elena, a început să se amestece în viețile noastre. La început, era subtil—sugestii despre cum să decorăm apartamentul sau ce mese să gătim. Dar, în timp, implicarea ei a devenit mai intruzivă. Venea neanunțată și critica totul, de la abilitățile mele de gospodină până la alegerile mele profesionale.

Andrei mereu îmi spunea să nu-mi fac griji, că mama lui are intenții bune și că ar trebui să fiu mai înțelegătoare. Am încercat să fiu răbdătoare, dar devenea din ce în ce mai dificil. Amestecul constant al Elenei punea o presiune mare pe căsnicia noastră.

Într-o seară, după o zi deosebit de stresantă la muncă, am ajuns acasă și l-am găsit pe Andrei stând pe canapea, arătând îngrijorat. Mi-a întins telefonul și mi-a cerut să citesc un mesaj de la mama lui. Mesajul era lung și plin de comentarii dureroase despre mine. Mă acuza că sunt o soție rea și sugera că Andrei ar fi mai bine fără mine.

Am simțit un nod în gât citindu-i cuvintele. Lacrimile mi-au umplut ochii și m-am uitat la Andrei, sperând că mă va apăra. În schimb, el stătea acolo tăcut, fără să spună un cuvânt. Tăcerea lui spunea totul.

În acea noapte nu am putut dormi. Am stat trează, reluând mesajul în minte și întrebându-mă cum am ajuns în acest punct. Dragostea care părea odată indestructibilă acum părea fragilă și incertă.

În următoarele săptămâni, lucrurile s-au înrăutățit. Mesajele Elenei au devenit mai frecvente și mai veninoase. Andrei continua să rămână tăcut, niciodată nu lua apărarea mea sau a căsniciei noastre. Mă simțeam izolată și trădată.

Într-o seară, după o altă ceartă cu Andrei despre comportamentul mamei lui, m-am trezit stând singură în sufrageria noastră, uitându-mă la pereții care odată se simțeau ca acasă. Greutatea cuvintelor Elenei și indiferența lui Andrei erau prea mult de suportat.

Am realizat că dragostea singură nu era suficientă pentru a susține o căsnicie. Respectul, sprijinul și înțelegerea reciprocă erau la fel de importante. Și fără aceste elemente, relația noastră se destrăma.

Pe măsură ce stăteam acolo în lumina difuză a sufrageriei noastre, am luat o decizie care mi-a frânt inima. Nu puteam continua să trăiesc așa—simțindu-mă constant subapreciată și lipsită de respect. Depunerea actelor de divorț a fost cea mai grea alegere pe care am făcut-o vreodată, dar era și singura modalitate de a-mi recâștiga sentimentul de valoare personală.

A doua zi dimineață, mi-am făcut bagajele și am părăsit apartamentul care odată fusese sanctuarul nostru. Pe măsură ce mă îndepărtam, simțeam un amestec de tristețe și ușurare. Drumul înainte va fi dificil, dar era o călătorie pe care trebuia să o fac pentru binele meu.