„S-a Terminat,” a Spus El. Am Fost de Acord, Apoi L-am Văzut cu Cea Mai Bună Prietenă a Mea

Era o seară răcoroasă de toamnă în București, genul acela de seară în care vântul îți pătrunde prin haină și te face să-ți dorești să fi rămas în casă. Stăteam în cafeneaua noastră preferată, cea unde am avut prima întâlnire, așteptându-l pe Andrei. Îmi trimisese un mesaj mai devreme, spunând că trebuie să vorbim. Inima îmi bătea cu putere și aveam un sentiment de neliniște în stomac.

Când Andrei a intrat în sfârșit, arăta diferit—distant, aproape rece. S-a așezat în fața mea și a tras adânc aer în piept. „S-a terminat,” a spus el, cu o voce plată și lipsită de emoție.

Am rămas uitându-mă la el, încercând să procesez cuvintele lui. „Așa, pur și simplu? Ești gata să te desparți de mine și nici măcar nu ai întrebat de ce?” Simțeam cum lacrimile îmi urcă în ochi, dar m-am luptat să le țin în frâu.

Andrei a privit în altă parte, evitându-mi privirea. „Cred că e cel mai bine,” a murmurat el.

„Sugerezi să ne despărțim fără să explici nimic?” am întrebat, cu vocea tremurând. „Nu merit și eu o explicație?”

A oftat, trecându-și mâna prin păr. „Pur și simplu nu mai simt la fel. Nu e vina ta; e a mea.”

Am dat din cap încet, încercând să-mi păstrez calmul. „Bine,” am spus încet. „Dacă așa simți.”

Am stat în tăcere câteva momente înainte ca Andrei să se ridice. „Ar trebui să plec,” a spus el, evitând contactul vizual. „Ai grijă de tine, Ana.”

Când a ieșit din cafenea, am simțit un val de tristețe cuprinzându-mă. Am rămas acolo pentru o vreme, uitându-mă la cafeaua mea neatinsă, încercând să înțeleg ce tocmai se întâmplase.

Câteva zile mai târziu, am decis să fac o plimbare în Parcul Herăstrău pentru a-mi limpezi mintea. Frunzele se transformau în nuanțe vibrante de roșu și portocaliu, iar aerul rece era revigorant. În timp ce mă plimbam prin parc, am zărit o siluetă familiară stând pe o bancă. Era Andrei și nu era singur.

Inima mi-a căzut când l-am văzut cu cea mai bună prietenă a mea, Maria. Râdeau și vorbeau, complet absorbiți unul de celălalt. Am simțit un val de trădare și furie crescând în mine. Cum au putut să-mi facă asta?

M-am apropiat încet de ei, cu mâinile tremurând. „Andrei? Maria?” am strigat, cu vocea tremurând.

Amândoi s-au uitat la mine, expresiile lor schimbându-se de la surpriză la vinovăție. „Ana,” a spus Maria, ridicându-se repede. „Nu e ceea ce pare.”

„Serios?” am spus eu, cu vocea plină de sarcasm. „Pentru că pare că fostul meu iubit și cea mai bună prietenă a mea se distrează de minune împreună.”

Andrei s-a ridicat și el, arătând incomod. „Ana, nu am vrut să afli așa.”

„Să aflu ce?” am cerut eu. „Că vă vedeți pe ascuns?”

Maria s-a uitat în jos la picioarele ei, incapabilă să-mi întâlnească privirea. „Îmi pare atât de rău, Ana,” a șoptit ea.

Am simțit un nod formându-se în gât în timp ce lacrimile amenințau să curgă. „Am avut încredere în amândoi,” am spus eu, cu vocea frântă. „Cum ați putut să-mi faceți asta?”

Andrei a întins mâna să mă atingă pe braț, dar m-am tras înapoi. „Nu,” am spus aspru. „Doar nu.”

M-am întors și am plecat, cu inima grea de trădare și tristețe. Pe măsură ce părăseam parcul, mi-am dat seama că unele răni durează mai mult să se vindece decât altele.