„Acesta nu este bărbatul cu care m-am căsătorit: Soțul meu a devenit din ce în ce mai critic față de mine”

Maria a crezut întotdeauna în basme. Când s-a căsătorit cu Andrei, a crezut că și-a găsit fericirea pentru totdeauna. Aveau doi copii frumoși, un băiat pe nume Mihai și o fată pe nume Ana. La început, viața părea perfectă, dar pe măsură ce anii au trecut, fisurile din relația lor au început să iasă la iveală.

La început, Andrei era întruchiparea unui soț iubitor. Era atent, grijuliu și mereu o făcea pe Maria să se simtă specială. Își petreceau weekendurile explorând locuri noi, bucurându-se de compania celuilalt și visând la viitorul lor împreună. Dar, cu timpul, comportamentul lui Andrei a început să se schimbe.

A început cu lucruri mărunte. Andrei făcea comentarii ocazionale despre gătitul Mariei sau despre felul în care se îmbrăca. La început, Maria a trecut cu vederea, gândindu-se că poate avea o zi proastă. Dar comentariile au devenit mai frecvente și mai dureroase. „De ce nu poți găti ca mama mea?” spunea el sau „Arătai mult mai bine înainte de copii.”

Maria a încercat să vorbească cu Andrei despre cum îi afectau cuvintele lui, dar el i-a respins îngrijorările. „Ești prea sensibilă,” spunea el. „Încerc doar să te ajut să te îmbunătățești.” Dar Maria nu putea scăpa de sentimentul că ceva era profund greșit.

Situația s-a înrăutățit când mama lui Andrei, Elena, s-a mutat temporar cu ei după o operație. Elena a fost întotdeauna critică față de Maria, niciodată nu a crezut că este suficient de bună pentru fiul ei. Cu Elena în casă, criticile lui Andrei au devenit și mai ascuțite și mai frecvente. Era ca și cum ar fi găsit un aliat în mama sa.

Elena o compara constant pe Maria cu ea însăși, făcând remarci răutăcioase despre cum reușea să mențină o casă impecabilă și să crească trei copii fără niciun ajutor. Andrei părea să ia partea mamei sale în fiecare ceartă, lăsând-o pe Maria să se simtă izolată și nesprijinită.

Într-o seară, după un comentariu deosebit de dur din partea lui Andrei despre abilitățile ei de părinte, Maria a izbucnit în lacrimi. „Acesta nu este bărbatul cu care m-am căsătorit,” și-a spus ea. „Andrei nu a fost niciodată așa.” Se simțea prinsă într-o căsnicie care o sufoca încet.

Maria a încercat să găsească alinare la prietenele ei, dar multe dintre ele erau ocupate cu propriile vieți și familii. Se simțea singură și neajutorată. Femeia vibrantă și încrezătoare care fusese odată era acum o umbră a fostului ei sine.

Ultima picătură a fost când Andrei i-a sugerat Mariei să se întoarcă la muncă pentru a contribui financiar. Deși ideea în sine nu era greșită, modul în care a spus-o i-a frânt inima. „Poate dacă ai avea un serviciu, ai fi prea ocupată ca să strici totul,” a spus el batjocoritor.

Maria și-a dat seama că nu putea continua să trăiască așa. Merita mai mult și la fel și copiii ei. Dar plecarea nu era ușoară. Nu avea un loc de muncă, economii sau unde să meargă. Gândul de a o lua de la capăt era înfricoșător.

În ciuda fricii, Maria știa că trebuie să facă o schimbare pentru binele sănătății sale mintale și al bunăstării copiilor ei. A contactat un adăpost local pentru femei pentru sprijin și a început să facă planuri pentru a-l părăsi pe Andrei.

Drumul înainte era incert și plin de provocări, dar Maria știa că trebuie să facă acel prim pas spre recâștigarea vieții sale. Nu era sigură ce îi rezervă viitorul, dar un lucru era clar: nu putea rămâne într-o căsnicie care îi distrugea spiritul.