„Desigur, Te Voi Ajuta” – A Spus Sora Mea, Apoi Mi-a Cerut Bani pentru Babysitting

Era o seară răcoroasă de toamnă când m-am trezit într-o situație dificilă. Soțul meu tocmai fusese concediat de la locul de muncă, iar situația noastră financiară devenea din ce în ce mai gravă. Cu doi copii mici de îngrijit, eram disperată după ajutor. Sora mea, Andreea, fusese întotdeauna stâlpul meu de sprijin, așa că am decis să o sun.

„Andreea, am mare nevoie de ajutorul tău,” i-am spus, cu vocea tremurândă de anxietate. „Poți să ai grijă de copii câteva zile cât încerc să rezolv lucrurile?”

„Desigur, te voi ajuta,” a răspuns Andreea fără ezitare. Cuvintele ei erau ca o pătură caldă într-o noapte rece, oferindu-mi o rază de speranță într-un timp întunecat.

Andreea a sosit a doua zi dimineață, cu obișnuita ei veselie. S-a jucat cu copiii, a gătit mese și chiar m-a ajutat cu rufele. Pentru un moment, părea că totul ar putea fi în regulă. Dar pe măsură ce zilele treceau, am observat o schimbare în comportamentul ei. Părea distantă, aproape resentimentară.

Într-o seară, în timp ce ne așezam la cină, Andreea a vorbit în sfârșit. „Știi, m-am gândit,” a început ea, cu un ton neobișnuit de serios. „Nu pot continua să fac asta gratuit. Am și eu facturile mele de plătit.”

Am fost luată prin surprindere. „Dar Andreea, ești sora mea. Am crezut că vrei să ajuți.”

„Vreau să ajut,” a răspuns ea, „dar trebuie să am grijă și de mine. Dacă voi continua să am grijă de copii, trebuie să mă plătești.”

Cuvintele ei m-au lovit ca o palmă peste față. Întotdeauna am crezut că familia ar trebui să se sprijine necondiționat. Dar iată că sora mea îmi cerea bani într-un moment în care abia reușeam să fac față cheltuielilor.

„Cât ceri?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

„800 de lei pe săptămână,” a spus ea fără ezitare.

„800 de lei pe săptămână?” am repetat neîncrezătoare. „Andreea, nu-mi permit asta acum.”

„Atunci poate ar trebui să găsești pe altcineva,” a spus ea rece.

Am simțit un nod în gât în timp ce lacrimile îmi umpleau ochii. „Am crezut că îți pasă de noi,” am șoptit.

„Îmi pasă,” a insistat ea. „Dar grija nu plătește facturile.”

A doua zi dimineață, Andreea a plecat fără să-și ia rămas bun. Am rămas singură cu cei doi copii și cu un sentiment apăsător în piept. Greutățile noastre financiare păreau mai grele ca niciodată.

Zilele s-au transformat în săptămâni și situația noastră s-a înrăutățit. Soțul meu se chinuia să găsească un loc de muncă și facturile continuau să se adune. Am cerut ajutor prietenilor și altor membri ai familiei, dar toți păreau să aibă propriile lor probleme.

Într-o seară, în timp ce stăteam pe canapea cu copiii adormiți în paturile lor, am primit un mesaj text de la Andreea. „Îmi pare rău că lucrurile au ajuns așa,” scria mesajul. „Sper că înțelegi.”

Nu am răspuns. Nu mai era nimic de spus.

În cele din urmă, a trebuit să ne vindem casa și să ne mutăm într-un apartament mic. Soțul meu și-a găsit în cele din urmă un loc de muncă, dar era plătit semnificativ mai puțin decât cel anterior. A trebuit să ne descurcăm cu puținul pe care îl aveam.

Cât despre Andreea, ne-am îndepărtat unul de celălalt. Legătura pe care o aveam odată a fost distrusă de cererea ei de bani într-un moment în care aveam cea mai mare nevoie de ea. A fost o lecție dureroasă despre realitățile dure ale vieții și limitele sprijinului familial.