Mașina de tuns iarba nefolosită și o oportunitate ratată

Într-o dimineață însorită de primăvară, am ieșit în curte cu o cafea aburindă în mână, admirând verdele crud al ierbii care creștea necontrolat. Curtea mea avea nevoie disperată de o tunsoare, dar mașina mea de tuns iarba se stricase cu câteva săptămâni în urmă. În timp ce mă gândeam la soluții, privirea mi-a căzut pe curtea vecinului meu, Tom. Acolo, sub un strat subțire de praf, stătea o mașină de tuns iarba aproape nouă.

„Salut, Tom!” i-am strigat peste gard. „Ce mai faci?”

„Salut! Bine, mulțumesc. Tu?” mi-a răspuns el, ridicându-și privirea de la ziarul pe care îl citea.

„Uite, mă gândeam… văd că nu prea folosești mașina aia de tuns iarba. Crezi că aș putea să o împrumut pentru câteva ore? Curtea mea arată ca o junglă.”

Tom a zâmbit, dar a clătinat din cap. „Știi cum e, prefer să o păstrez. Nu se știe niciodată când voi avea nevoie de ea.”

Am încercat să nu par dezamăgit. „Sigur, înțeleg. Oricum, dacă te răzgândești, să-mi spui.”

Zilele au trecut și iarba a continuat să crească. Între timp, am încercat să găsesc alte soluții: am împrumutat o coasă de la un alt vecin și am petrecut ore întregi încercând să țin pasul cu natura. Într-o seară, în timp ce mă odihneam pe verandă, am auzit un zgomot puternic venind din curtea lui Tom.

Curios, m-am dus să văd ce se întâmplă. Tom încerca să pornească mașina de tuns iarba, dar aceasta refuza să coopereze. După câteva încercări eșuate, s-a uitat la mine cu un zâmbet amar.

„Se pare că nu mai funcționează,” a spus el. „Poate că ar fi trebuit să o folosesc mai des.”

Am râs amândoi, dar în spatele râsului meu era un sentiment de regret. Dacă aș fi avut ocazia să folosesc acea mașină când aveam nevoie, poate că amândoi am fi fost mai fericiți.

În acea seară, m-am gândit mult la lucrurile pe care le păstrăm „pentru orice eventualitate” și la oportunitățile pe care le ratăm din cauza asta. Poate că uneori e mai bine să împărțim ceea ce avem decât să lăsăm lucrurile să se degradeze în uitare.