Povestea unui burlac: De ce bărbații ezită să se căsătorească

„Mihai, când ai de gând să te așezi la casa ta?” mă întreabă mama, cu o privire plină de îngrijorare, în timp ce îmi toarnă o ceașcă de ceai. E o întrebare pe care o aud de ani de zile, dar astăzi, parcă are un ecou mai puternic. Stau în bucătăria părinților mei, cu mirosul familiar de plăcinte proaspăt scoase din cuptor și simt cum presiunea socială îmi apasă pe umeri.

Am 38 de ani și trăiesc singur într-un apartament cochet din București. Am o carieră stabilă ca inginer software și îmi place să cred că sunt un om independent. Însă, în ciuda succesului profesional, viața personală a rămas un teren nesigur pentru mine. Nu m-am căsătorit niciodată și, sincer să fiu, nu sunt sigur că vreau să o fac.

În timp ce sorb din ceaiul fierbinte, îmi amintesc de ultima mea relație serioasă cu Ana. Ne-am întâlnit la o conferință de tehnologie și am fost imediat atrași unul de celălalt. Era inteligentă, ambițioasă și avea un râs molipsitor. Am petrecut doi ani împreună, dar pe măsură ce timpul trecea, așteptările ei au început să mă copleșească.

„Mihai, nu crezi că ar trebui să ne gândim la viitorul nostru?” mi-a spus Ana într-o seară, în timp ce ne plimbam prin parc. „Toți prietenii noștri se căsătoresc și au copii.”

Am simțit cum inima mi se strânge. Nu era prima dată când discutam despre asta, dar de fiecare dată simțeam aceeași apăsare. „Ana, știi că te iubesc, dar nu sunt pregătit pentru un astfel de angajament,” i-am răspuns cu sinceritate.

A urmat o tăcere grea între noi. Știam că o răneam, dar nu puteam să-mi ignor propriile sentimente. În cele din urmă, ne-am despărțit. A fost dureros, dar am simțit că am făcut ceea ce trebuia pentru mine.

De atunci, am evitat relațiile serioase. M-am concentrat pe carieră și pe pasiuni personale. Am călătorit mult, am învățat să gătesc feluri exotice și mi-am dedicat timpul liber voluntariatului. Însă, în momentele de liniște, mă întreb dacă nu cumva am greșit.

Presiunea socială este reală. Prietenii mei sunt căsătoriți și au copii, iar eu sunt mereu invitat la nunți și botezuri unde sunt întrebat când va veni rândul meu. Uneori mă simt ca un outsider într-o lume care pare să aibă reguli clare despre cum ar trebui să fie viața.

Într-o seară, după o zi lungă la birou, m-am întâlnit cu Andrei, un prieten din copilărie. Ne-am așezat la o terasă și am început să discutăm despre viață.

„Mihai, nu te-ai gândit niciodată că poate te temi de angajament?” m-a întrebat Andrei direct.

Am zâmbit amar. „Poate că da,” i-am răspuns. „Dar nu cred că e doar asta. Cred că e mai mult despre așteptările pe care le au ceilalți de la mine și despre cum simt că trebuie să mă conformez unei norme sociale care nu mi se potrivește.”

Andrei a dat din cap înțelegător. „Știi, fiecare are propriul drum în viață. Poate că nu ești făcut pentru căsătorie acum sau poate niciodată. Important e să fii fericit cu alegerile tale.”

Cuvintele lui Andrei mi-au rămas în minte mult timp după acea întâlnire. Poate că avea dreptate. Poate că fericirea mea nu depinde de un inel pe deget sau de o ceremonie fastuoasă.

Însă întrebarea rămâne: oare voi regreta vreodată această alegere? Oare voi ajunge să-mi doresc ceea ce acum resping? Într-o lume care pune atât de mult preț pe căsătorie și familie, cum pot fi sigur că drumul meu este cel corect?

Aceste gânduri mă bântuie uneori noaptea, dar până la urmă, cred că fiecare trebuie să-și găsească propriul sens al fericirii. Și poate că asta e cea mai mare provocare a vieții: să trăiești autentic, indiferent de așteptările celorlalți.