Soțul meu insistă să-i predau întregul salariu, apoi mă pune să cerșesc pentru necesitățile de bază

A trăi cu Bogdan ar fi trebuit să fie începutul unei călătorii frumoase împreună. Aveam vise, planuri și o viziune comună asupra viitorului. Totuși, la cinci ani de la căsătorie, mă găsesc prinsă într-un coșmar financiar pe care nu l-am anticipat niciodată.

Totul a început destul de inocent. Bogdan și cu mine am convenit că economisirea pentru viitorul nostru era importantă. Voiam să cumpărăm o casă, să călătorim și, în cele din urmă, să avem libertatea financiară de a ne bucura de viață la maximum. Dar, pe parcurs, abordarea lui Bogdan față de economisire s-a transformat într-o obsesie care a avut un impact greu asupra relației noastre și a libertății mele personale.

Lucrez ca coordonator de marketing, iar Bogdan este inginer. Amândoi câștigăm salarii decente, dar Bogdan insistă să-i predau întregul meu salariu în fiecare lună. Spune că este mai eficient să gestionăm finanțele împreună, dar, în realitate, înseamnă că nu am niciun control asupra banilor pe care îi câștig. Dacă am nevoie de bani pentru necesități de bază, cum ar fi alimente, produse de igienă sau chiar o cafea cu prietenii, trebuie să-l întreb pe Bogdan.

La început, am încercat să înțeleg perspectiva lui. Bogdan a crescut într-o gospodărie unde banii erau puțini, așa că am crezut că frugalitatea lui era doar o parte din cine era el. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, a devenit clar că era mai mult decât doar a fi atent cu banii. Era vorba despre control.

Fiecare cerere de bani este întâmpinată cu un baraj de întrebări. De ce am nevoie de ei? Ce anume voi cumpăra? Poate aștepta? Este epuizant și umilitor. Mă simt ca un copil care cere alocație, nu ca un partener într-o căsnicie. Prietenii mei, ca Andreea și Alina, au observat schimbarea în mine. Spun că am devenit retrasă, mereu anxioasă să nu-l supăr pe Bogdan din cauza banilor.

Punctul de rupere a venit luna trecută. Cea mai bună prietenă a mea, Mihaela, se căsătorea, și aveam nevoie să cumpăr o rochie pentru nuntă. Reacția lui Bogdan a fost rece și calculată. A spus că nu ne permitem „cheltuieli inutile” și a sugerat să port ceva ce deja dețineam. Nu conta că rochia pe care o aveam în minte avea un preț modest sau că nu cumpărasem haine noi de peste un an. În ochii lui, era o risipă de bani.

Mi-am dat seama că nu este doar despre economisirea banilor. Este despre nevoia lui Bogdan de a controla fiecare aspect al vieților noastre, inclusiv pe mine. Îmi lipsește independența pe care o aveam odată, capacitatea de a lua decizii financiare fără a fi interogată sau judecată.

Nu știu cât timp mai pot trăi așa. Gândul de a-l părăsi pe Bogdan mă sperie, dar la fel și gândul de a-mi petrece restul vieții sub controlul lui financiar. Sunt prinsă între ciocan și nicovală și rămân fără opțiuni.