Între două generații: Povestea unei alegeri greșite

— Nu pot să cred, Radu! Cum ai putut să-i faci asta Anei și Marei? Ți-ai distrus familia pentru o aventură!
Vocea mea tremura, iar mâinile îmi erau reci pe cana de ceai. Radu stătea în prag, cu ochii în pământ, evitând să mă privească.
— Mamă, nu înțelegi… Nu mai eram fericit. Am nevoie de altceva.
— Și Mara? Ce vină are Mara că tu ai nevoie de „altceva”?
Am simțit cum mi se rupe sufletul. Mara, nepoata mea de 17 ani, era tot ce aveam mai scump după moartea soțului meu. O văzusem crescând, îi știam fiecare vis și fiecare teamă. Acum, lumea ei se prăbușea din cauza egoismului tatălui ei.

În acea seară, după ce Radu a plecat trântind ușa, am găsit-o pe Mara plângând în camera ei. M-am așezat lângă ea și i-am mângâiat părul.
— Bunico, de ce nu mă mai iubește tata? Ce-am făcut greșit?
— Nu tu ai greșit, draga mea. Uneori adulții iau decizii proaste. Dar eu sunt aici pentru tine. Mereu.

Nu am dormit deloc în noaptea aceea. M-am plimbat prin apartamentul meu mic din cartierul Drumul Taberei, privind pozele de familie de pe rafturi. Mă simțeam vinovată că nu pot face mai mult pentru Mara. A doua zi dimineață, fără să mă consult cu nimeni, am mers la notar și am început demersurile să-i las apartamentul Marei. Era tot ce aveam, dar simțeam că trebuie să-i ofer o siguranță, un loc al ei, ceva ce nu-i poate lua nimeni.

Când i-am spus Anei, nora mea, a izbucnit în plâns.
— Nu trebuia să faci asta, mamă! Ești încă tânără, ai nevoie de casa ta!
— Mara are nevoie de stabilitate. Eu mă descurc. Pot sta la sora mea sau găsesc o garsonieră mică.
Ana m-a îmbrățișat strâns și am simțit cât de mult suferă și ea. Radu nu mai dădea niciun semn. Noua lui iubită, Simona, era cu zece ani mai tânără decât el și părea să-l fi rupt complet de trecut.

Săptămânile au trecut greu. Am început să simt povara deciziei mele. Prietenele mele din bloc mă priveau ciudat când au aflat că renunț la apartament pentru nepoată.
— Tu ești nebună? La vârsta ta să rămâi fără casă? Cine are grijă de tine dacă te îmbolnăvești?
— Mara are nevoie mai mult decât mine…
Dar noaptea, când liniștea se așternea peste blocul vechi, mă întrebam dacă nu cumva am reacționat prea impulsiv.

Într-o zi, Radu a venit pe neașteptate. Era palid și abătut.
— Mamă… Simona m-a lăsat. M-am certat cu Ana, Mara nu vrea să vorbească cu mine… Am pierdut totul.
L-am privit lung. Pentru prima dată l-am văzut cu adevărat vulnerabil.
— Poate că e timpul să te gândești la consecințele faptelor tale, Radu. Eu am încercat să repar ce-ai stricat tu… dar nu știu dacă am făcut bine.

Mara a început să se schimbe și ea. Devenise mai retrasă, nu mai ieșea cu prietenele, notele i-au scăzut la școală. Într-o seară am găsit-o uitându-se la poze vechi cu părinții ei.
— Bunico… dacă tata s-ar întoarce acasă, crezi că ar fi totul ca înainte?
— Nu știu, draga mea… Uneori rănile rămân chiar dacă oamenii se întorc.

Am început să mă gândesc serios la viitorul meu. Dacă mă îmbolnăvesc? Dacă Mara va pleca la facultate și eu voi rămâne singură într-o garsonieră? Dar cum aș putea să-i iau înapoi ceea ce i-am dat deja?

Într-o duminică dimineață, la cafea cu sora mea Ileana, am izbucnit:
— Ileana, dacă am greșit? Dacă am reacționat prea repede? Poate că ar fi trebuit să mă gândesc și la mine…
— Tu mereu ai pus familia pe primul loc, Maria. Dar nu uita că și tu contezi! Nu poți trăi doar din sacrificii.

În acea seară m-am uitat lung pe geam la luminile orașului și m-am întrebat: oare dragostea pentru familie justifică orice sacrificiu? Sau uneori trebuie să ne gândim și la noi?

Acum stau aici, cu actele pe masă și inima frântă de îndoieli. Am făcut bine lăsând apartamentul Marei? Sau mi-am condamnat bătrânețea la singurătate și nesiguranță?

Poate voi aveți un răspuns mai bun decât mine… Ce ați fi făcut în locul meu? Dragostea pentru copii și nepoți merită orice preț?