Adevărul din spatele ușii închise

— Mama, nu-mi place aici! De ce miroase a mucegai? vocea Marei răsună în apartamentul gol, cu pereții scorojiți și ferestrele aburite de frigul de februarie. Încercam să-i ignor neliniștea, să mă concentrez pe ceea ce părea a fi singura noastră șansă la un nou început. Aveam banii strânși cu greu, fiecare leu pus deoparte după ce Lucian, soțul meu, ne-a lăsat baltă pentru o femeie mai tânără și o viață fără griji.

— Mara, te rog, nu acum. E important să fim serioase. Doamna Camelia ne așteaptă să semnăm actele, am spus încercând să-mi maschez tremurul vocii.

Camelia, femeia care răspunsese la anunțul meu de pe OLX, părea tot ce mi-aș fi dorit: amabilă, răbdătoare, cu o poveste tristă despre cum trebuie să vândă repede apartamentul moștenit de la mătușa ei. Ne întâlniserăm de două ori, iar azi urma să fac transferul bancar.

— Patricia, dacă vreți să vă decideți azi, vă las cu 2.000 de euro mai puțin. Dar trebuie să mă grăbesc, am alt cumpărător interesat, mi-a spus Camelia cu un zâmbet larg, dar ochii îi fugeau spre telefonul din mână.

Mara se agăța de mâna mea cu disperare. — Mama, nu vreau aici! E urât! Și femeia asta nu-mi place!

Am simțit cum mă înroșesc de rușine. — Mara, nu e frumos să vorbești așa despre oameni pe care nu-i cunoști.

Camelia a râs forțat. — Copiii simt mereu când ceva nu e pe placul lor. Dar vă asigur că apartamentul e perfect după o mică renovare.

Am ieșit pe balconul minuscul, încercând să-mi adun gândurile. În minte îmi răsunau vorbele mamei mele: „Nu te grăbi niciodată când e vorba de bani mulți.” Dar eram obosită. Obosită să stau cu chirie la mătușa Rodica, obosită să mă uit la Mara cum doarme pe o saltea veche în sufragerie.

— Patricia, dacă vreți să vă decideți acum, vă dau și frigiderul și aragazul, a insistat Camelia.

Mara s-a apropiat de mine și mi-a șoptit: — Mama, te rog… Nu aici. Nu vezi că minte?

Am oftat. — De ce spui asta?

— Pentru că nu știe unde e siguranța electrică! Și când am întrebat-o unde e pivnița, a zis că nu știe parola de la ușă… Dar tu nu vezi?

Mi s-a făcut pielea de găină. Am privit-o pe Camelia: — Puteți să-mi arătați actele originale ale apartamentului? Extrasul de carte funciară?

Camelia s-a fâstâcit: — Sunt la notar… Dar vă pot trimite poze pe WhatsApp.

— Atunci haideți să mergem împreună la notar înainte să fac transferul.

Camelia s-a înroșit brusc și a început să-și caute cheile prin geantă: — De fapt… cred că trebuie să plec urgent la spital. M-au sunat acum… Sora mea are probleme…

A dispărut pe scări înainte să apuc să spun ceva. Am rămas în pragul ușii cu Mara lângă mine și cu inima bătându-mi nebunește.

— Ți-am zis eu! a spus Mara triumfătoare.

Am coborât scările tremurând. Pe drum spre casă am sunat la agenția imobiliară din cartier și am întrebat dacă apartamentul respectiv e listat la vânzare. Mi-au spus că nu au niciun anunț pentru adresa aceea și că au mai primit plângeri despre o femeie care păcălește oameni disperați.

În acea seară am plâns în baie, încercând să nu mă audă Mara. M-am simțit slabă, proastă și vinovată că aproape am pierdut toți banii noștri pentru un vis care se putea transforma într-un coșmar.

A doua zi dimineață, Mara m-a îmbrățișat strâns: — Mama, nu contează unde stăm. Contează să fim împreună și să nu ne păcălească nimeni.

Am zâmbit printre lacrimi și am promis că nu voi mai lua niciodată decizii importante fără să o ascult pe ea. Am început din nou căutările, dar de data asta cu mai multă prudență și cu Mara mereu lângă mine.

Uneori mă întreb: câți dintre noi ajungem atât de disperați încât uităm să ascultăm vocea celor dragi? Oare câte mame au fost păcălite pentru că au vrut doar un acoperiș sigur pentru copiii lor? Voi ce ați fi făcut în locul meu?