Între dreptate și sânge: Povestea unei moșteniri care ne-a destrămat familia
— Nu e corect, mamă! Eu am avut mereu mai multe griji, am plătit facturi, am stat lângă voi când era greu. De ce să primesc la fel ca Irina? vocea lui Sorin răsuna în sufrageria mică, făcându-mă să tresar. Stăteam pe marginea canapelei, cu mâinile strânse în poală, simțind cum fiecare cuvânt al lui mă lovește ca un pumn în stomac.
Mama, cu ochii roșii de la plâns, încerca să-și păstreze calmul. — Sorin, nu e vorba de cine a făcut mai mult sau mai puțin. Sunteți amândoi copiii mei. Tata a vrut să împart egal. Așa e drept.
Dar Sorin nu voia să audă. Îl vedeam cum își strânge pumnii, cum privirea lui se întunecă. — Irina n-a știut niciodată ce înseamnă să te sacrifici pentru familie! Eu am renunțat la facultate ca să vă ajut când tata s-a îmbolnăvit. Ea a plecat la București, și-a văzut de viața ei!
Mi-am mușcat buza, încercând să nu izbucnesc. Adevărul era că plecasem la București tocmai pentru că nu mai suportam atmosfera apăsătoare de acasă, certurile lor, sacrificiile impuse ca niște datorii pe viață. Dar niciodată nu l-am uitat pe tata, nici pe mama. Trimiteam bani când puteam, veneam acasă la fiecare sărbătoare. Dar pentru Sorin, asta nu conta.
— Sorin, te rog… Nu vreau să ne certăm pentru bani. Nu despre asta e vorba, am spus cu voce joasă.
El s-a întors spre mine cu o privire plină de reproș. — Ușor de zis când tu ai totul! Ai serviciu bun, ai apartament în București. Eu am rămas aici, cu grija părinților și cu ratele la bancă!
Mama a început să plângă în hohote. — Vă rog… Nu vreau să vă urâți din cauza asta. Tata n-ar fi vrut niciodată…
Dar era prea târziu. În ochii lui Sorin vedeam o furie veche, adunată ani de zile. O furie care nu avea legătură doar cu moștenirea: era despre cine a fost copilul bun, cine a făcut sacrificii, cine a primit iubirea părinților.
După ce tata a murit de cancer la plămâni, totul s-a schimbat între noi. Casa bătrânească din Focșani, terenul de la marginea orașului și ceva bani puși deoparte – astea erau tot ce lăsase în urmă. Mama voia să le împartă egal. Dar Sorin voia mai mult.
În zilele următoare, discuțiile au devenit tot mai aprinse. Sorin venea zilnic la mama, încercând s-o convingă să-i dea lui casa și terenul. — Irina oricum nu stă aici! Ce să facă ea cu pământul? Eu pot să-l lucrez, să-l vând dacă e nevoie!
Mama încerca să-i explice că nu poate face diferențe între noi. — Dacă îi dau ție totul, Irina va simți că n-o iubesc la fel. Nu pot face asta!
Într-o seară, după o ceartă lungă, mama a venit la mine în cameră. Avea ochii umflați și mâinile tremurânde.
— Irina, nu știu ce să fac… Mi-e teamă că o să vă pierdeți unul pe altul din cauza asta.
Am luat-o în brațe și am simțit cât de mică și fragilă a devenit de când tata nu mai e. — Mamă, fă cum simți tu că e drept. Eu nu vreau nimic dacă asta îl liniștește pe Sorin.
— Nu e corect față de tine… Tu ai muncit atât ca să ajungi unde ești.
— Nu contează. Nu vreau să te văd suferind.
A doua zi dimineață, Sorin a venit din nou. De data asta era hotărât să rupă orice legătură dacă nu i se dădea ce voia.
— Dacă nu-mi dai casa și terenul, să nu mă mai cauți! S-a terminat!
Mama a izbucnit: — Cum poți să spui asta? Suntem familie!
— Familie? Familia nu m-a ajutat când am avut nevoie! Familia m-a lăsat singur cu toate problemele!
Am simțit cum mă sufoc de vinovăție și neputință. Am încercat să-i explic că fiecare dintre noi a dus greul în felul lui, dar Sorin nu voia să audă.
În cele din urmă, mama a cedat presiunii și i-a dat lui casa și terenul, iar mie mi-a rămas doar o parte din bani. Am acceptat fără să comentez, dar ceva s-a rupt definitiv între noi.
Au trecut luni întregi fără să vorbim. Mama s-a stins la scurt timp după aceea – spun medicii că inima ei n-a mai rezistat durerii și stresului.
La înmormântare, Sorin a stat departe de mine. Nici măcar nu ne-am privit în ochi.
Acum stau singură în apartamentul meu din București și mă întreb: oare chiar merită banii și pământul să pierzi tot ce ai mai drag? Oare sângele chiar nu mai contează atunci când orgoliul și lăcomia îți întunecă sufletul?
Voi ce ați fi făcut în locul meu? Cum împaci dreptatea cu iubirea atunci când familia ta se destramă pentru o moștenire?