„Cumpără-ți singur mâncarea și gătește pentru tine. Nu te mai pot susține”: I-am spus soțului meu

Eva a fost întotdeauna de tipul tăcut, genul de persoană care prefera să asculte decât să vorbească. Soțul ei, Mihai, pe de altă parte, era complet opusul. Sociabil și adesea lipsit de griji, avea un mod de a evita responsabilitățile, lucru care o frustra din ce în ce mai mult pe Eva.

Căsnicia lor, odinioară plină de vise comune și sprijin reciproc, începuse să arate crăpături după ce Mihai și-a pierdut locul de muncă la o firmă de marketing. La început, Eva a fost înțelegătoare. A preluat ture suplimentare la spitalul unde lucra ca asistentă medicală, crezând că este un regres temporar. Dar lunile s-au transformat într-un an, iar eforturile lui Mihai de a găsi un nou loc de muncă au fost sporadice, în cel mai bun caz.

Tensiunea a atins punctul culminant într-o seară rece de noiembrie. Eva tocmai se întorsese de la un schimb epuizant de 12 ore. Casa era un dezastru, vasele se îngrămădeau în chiuvetă, iar Mihai era pe canapea jucându-se pe consolă.

„Mihai, trebuie să vorbim,” a spus Eva, vocea ei fiind fermă în ciuda oboselii care îi trăgea de membre.

„Sigur, draga mea, ce s-a întâmplat?” a răspuns Mihai, fără să-și ia ochii de la ecran.

„Este vorba despre situația asta,” a început Eva, făcând un gest către camera dezordonată. „Nu mai pot să muncesc atât de mult și să vin acasă la… asta. Și nu este doar despre treburile casnice.”

Mihai a pus pauză jocului și s-a întors să o privească, simțind seriozitatea din tonul ei.

„Știu, știu. Ar trebui să fac mai mult. Încerc, Eva,” a spus el, vocea lui fiind un amestec de frustrare și vinovăție.

Eva a oftat, un sunet greu de epuizare. „A încerca nu mai este suficient, Mihai. Trebuie să începi să-ți cumperi singur mâncarea și să gătești pentru tine. Nu mai pot să ne susțin pe amândoi, nu așa.”

Fața lui Mihai s-a schimbat. „Vrei să spui că vrei să mă mut?”

„Nu, nu asta spun. Doar… am nevoie să contribui mai mult. Este prea mult pentru mine,” a răspuns Eva, vocea ei tremurând ușor.

Camera a rămas în tăcere, tensiunea era palpabilă. Mihai a privit în jos, dând încet din cap. „Ok, am înțeles. O să fac mai bine. Promit.”

Dar promisiunile erau ușor de făcut și greu de respectat. Săptămânile următoare au arătat puține schimbări în rutina lor. Mihai a făcut câteva încercări pe jumătate de inimă de a căuta un loc de muncă și de a face treburile casnice, dar era clar că inima lui nu era în asta.

Într-o seară, în timp ce Eva pregătea cina după încă o zi lungă, și-a dat seama că nu mai poate continua așa. Povara de a-i purta pe amândoi era prea mult. A oprit aragazul, s-a așezat în fața lui Mihai, care era din nou absorbit de jocul său, și a spus: „Nu mai pot face asta, Mihai.”

Mihai a ridicat privirea, surprinderea i se citea pe chip. „Ce vrei să spui?”

„Vreau să spun că am terminat. Nu te mai pot susține. Nu mai pot fi în această căsnicie,” a spus Eva, decizia ei fiind clară și definitivă.

Mihai s-a ridicat, expresia lui una de neîncredere. „Eva, te rog, pot—”

„Este prea târziu, Mihai. Îmi pare rău.” Eva l-a întrerupt, hotărâtă.

A doua zi, Eva a părăsit casa pe care o împărțiseră timp de opt ani. Actele de divor au fost depuse în decurs de o săptămână. Mihai, acum cu adevărat singur, și-a dat seama prea târziu de costul inacțiunii sale.