Viața are un mod de a ne surprinde atunci când ne așteptăm mai puțin. Aceasta este povestea despre cum o remarcă întâmplătoare a fiicei mele a deschis o ușă către un trecut pe care îl credeam închis, dezvăluind luptele tăcute ale fostului meu socru. Uneori, nu toate poveștile se termină cu reconciliere.
Când am mers la școală să o înscriu pe fiica mea, recepționera s-a uitat la mine și a spus: „Avem nevoie ca mama să completeze aceste formulare, nu bona.” Am simțit un val de tristețe și frustrare.
După muncă, eram nerăbdătoare să ajung acasă, dar în ultimul moment am decis să trec pe la prietena mea, Andreea. Andreea și cu mine suntem prietene încă din facultate. Ea a fost căsătorită, dar acum un an a divorțat. Andreea trece printr-o perioadă dificilă, iar eu am fost acolo să o sprijin. Puțin știam că lumea mea urma să fie dată peste cap.
Sunt o mamă singură de 45 de ani, crescând doi copii. Fiica mea, acum în vârstă de 22 de ani, a fost mereu încăpățânată și exigentă, dar este și o tânără veselă și sociabilă. Avem o legătură strânsă. De mică, Andreea a fost o fată de o frumusețe izbitoare și
Emilia era o femeie incredibil de frumoasă. În mod natural, bărbații încercau să-i atragă atenția, dar ea nu era interesată și petrecea timp doar cu cercul ei apropiat de prieteni. Părea că nu observă pe nimeni altcineva.
Când am mers la școală să o înscriu pe fiica mea, recepționera s-a uitat la mine și a spus: „Avem nevoie ca mama să completeze aceste formulare, nu bona.” Am simțit un val de tristețe și frustrare.
Mama mea nu mai este printre noi, și nici femeia care m-a ajutat să-mi găsesc drumul și să navighez prin viața în marele oraș.
