Mă numesc Irina și locuiesc într-un cartier liniștit din Ploiești. De luni bune, vecina mea, Camelia, a început să-mi invadeze spațiul personal, cerându-mi ajutor la orice oră și apărând la ușa mea fără să anunțe, în timp ce copiii noștri au devenit cei mai buni prieteni. Povestea mea este o luptă între dorința de a fi o vecină bună și nevoia de a-mi păstra liniștea și intimitatea.
Am ales să mergem în vacanță, iar soacra mea nu ne-a mai vorbit trei luni. Între dorința de a ne bucura de viață și așteptările familiei, am descoperit cât de greu e să găsești echilibrul. Povestea noastră e despre iertare, compromis și curajul de a spune „nu”.
Într-o seară tensionată, am aflat că mama soțului meu, Elena, nu mai vrea să stea cu copiii noștri, iar dezamăgirea din ochii lor m-a sfâșiat. Povestesc despre lupta mea interioară între a-mi înțelege soacra și a-mi proteja copiii de sentimentul de respingere. Între nevoile generațiilor și așteptările familiei, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva cerem prea mult unii de la alții.
