Niciodată nu mi-am imaginat că o simplă convorbire cu mama va schimba totul. Cererea de a-i ceda apartamentul fratelui meu m-a pus în fața unei alegeri imposibile, între loialitatea față de familie și propriile mele nevoi. Povestea mea este despre sacrificiu, nedreptate și întrebarea dacă sângele chiar e mai gros decât apa.
Sunt Irina și trăiesc de ani buni cu soțul meu, Vlad, și fiul nostru într-un apartament închiriat, visând la o casă a noastră. Când mama mea ne-a oferit banii pentru avansul la un apartament, am simțit că visul e aproape, dar Vlad a vrut să-i dea tatălui său, grav bolnav. Povestea mea e despre lupta dintre dorința de siguranță pentru copilul meu și loialitatea față de familia soțului, o alegere care m-a sfâșiat între două lumi.
Într-o seară tensionată, mama mi-a cerut să vând casa pe care am cumpărat-o cu greu, pentru a-l ajuta pe fratele meu mai mare, Doru, aflat la ananghie. Povestea mea este despre sacrificiu, nedreptate și lupta de a-mi apăra propriile visuri în fața presiunii familiale. Întrebarea care mă macină: cât de departe trebuie să mergi pentru familie, când familia nu a fost niciodată acolo pentru tine?
Am crescut la țară, într-o familie unde tăcerea era adesea confundată cu respectul. Întoarcerea acasă a însemnat mereu pentru mine un amestec de vinovăție, revoltă și dorință de apartenență. De data asta, am decis să spun ce simt cu adevărat, chiar dacă asta a însemnat să zgudui liniștea aparentă a familiei noastre.
