Mă numesc Ana și, la cinci ani, am învățat ce înseamnă curajul, nu din povești, ci din propria luptă cu o boală grea. Visul meu era să devin pompier, să salvez oameni și să fiu puternică, iar într-o zi de vară, dorința mi s-a împlinit într-un mod pe care nu-l voi uita niciodată. Povestea mea este despre speranță, familie și despre cum o comunitate întreagă s-a unit pentru a-mi oferi cea mai frumoasă zi de naștere.
Sunt Vlad, am nouă ani și inima mea e bolnavă. Povestea mea e despre o zi care mi-a schimbat viața, când am simțit pentru prima dată că nu sunt doar un copil bolnav, ci un băiat care poate iubi și fi iubit. Între speranță, teamă și dorința de a trăi, am descoperit ce înseamnă să fii cu adevărat viu.
Am fost Rareș, un copil care a învățat prea devreme ce înseamnă să fii bolnav și să-ți cauți bucuria printre perfuzii și fețe străine. Povestea mea nu e doar despre o boală, ci despre cum familia mea s-a destrămat sub greutatea neputinței și a fricii, și despre cum am găsit lumină în cele mai întunecate zile. Întrebarea care mă urmărește și azi este: cât de mult poate schimba o suferință sufletul unui copil și pe cei din jurul lui?
