Sunt Maria, o mamă care a pierdut legătura cu fiica ei, Ana, după ce viața ne-a aruncat în mijlocul unor neînțelegeri și acuzații dureroase. De când Ana nu mă mai lasă să-mi văd nepoata, simt că mi s-a rupt sufletul și mă lupt cu propriile greșeli, încercând să găsesc o cale spre împăcare. Povestea mea este despre dor, vinovăție, speranță și lupta de a repara ceea ce pare iremediabil.
Povestea mea începe într-o seară tensionată, când fiul meu, Grigore, ne-a adus-o acasă pe Alice, femeia pe care urma să o ia de soție. Inițial, am privit-o cu suspiciune și am simțit că nu se potrivește cu valorile și tradițiile familiei noastre. Însă, pe măsură ce am trecut împreună prin încercări neașteptate, am descoperit cât de mult ne poate schimba dragostea și acceptarea.
Sunt Maria, am 67 de ani și am simțit pe pielea mea cum singurătatea poate să-ți roadă sufletul, mai ales când vine din partea propriilor copii. Am găsit puterea să merg mai departe doar prin credință și rugăciune, chiar dacă fiecare zi părea o luptă cu amintirile și cu dorul. Povestea mea este despre durere, speranță și redescoperirea sensului atunci când totul pare pierdut.
Într-o noapte de iarnă, am fost pusă în fața celei mai grele decizii din viața mea: dacă să-mi duc mama la un cămin de bătrâni sau să lupt să o îngrijesc acasă, deși toți din familie mă presau să renunț. Am găsit puterea de a merge mai departe doar prin credință și rugăciune, chiar dacă am simțit că mă prăbușesc sub greutatea vinovăției și a neînțelegerii. Povestea mea este despre sacrificiu, dragoste și curajul de a alege cu inima, chiar și atunci când toți ceilalți spun că greșești.
