În fiecare an, de Ziua Recunoștinței, socrii mei au talentul de a apărea fără avertisment, lăsându-mă să mă zbat în bucătărie zile întregi. Anul acesta, am decis să iau atitudine, dar lucrurile nu au mers conform planului. În loc de o sărbătoare liniștită, m-am trezit într-un vârtej de haos și dezamăgire.
Un zbor intern devine o experiență neașteptată când strigătul de ajutor al unei mame rămâne fără răspuns. În ciuda eforturilor sale, călătoria mea cu copilul meu febril devine o mărturie a imprevizibilității naturii umane.
Obișnuiam să ne împărtășim dragostea pentru literatură prin lungi convorbiri telefonice și întâlniri de weekend. Dar în ultimul an, ea a dispărut din viața mea. „Copleșită de muncă, poate data viitoare,” era refrenul ei constant.
Fosta mea soacră, spre ușurarea mea, spune acum cu mândrie tuturor că fiul ei este cel mai onorabil bărbat care a lăsat totul soției sale în timpul divorțului și a plecat doar cu o valiză. Dacă nu cunoști povestea reală, pare un gest nobil. El i-a lăsat fostei soții casa, mașina și nu a luat nimic din locuință. Și-a împachetat doar hainele.
În acea zi, sărbătoream ziua de naștere a socrului meu împreună cu soțul și fiica mea. Ne bucuram de timpul petrecut în cercul nostru restrâns. Ion era într-o dispoziție fantastică, glumind și povestind amintiri amuzante din copilăria și tinerețea sa. Singurul care lipsea era fiul nostru. După o cină delicioasă, eu și fiica mea, Ana, am decis să-i conducem pe socrii mei acasă. Soțul meu s-a întors la casa noastră. După accidentul său, nu poate merge prea mult timp.
– Doar mie mi se pare sau familia ta s-a mărit recent? – Da, așa este! Nora mea s-a mutat la noi. Tânărul cuplu a decis să economisească bani pentru o casă.
