„Acum am 75 de ani și sunt singură: Fiica mea are propria viață și nu are timp pentru mine”
– Mamă, nu mai pot continua așa. Am propria mea familie de care trebuie să am grijă.
„Am 70 de ani și trăiesc singură: Copiii mei nu mă lasă să mă mut la ei și nu știu cum să merg mai departe”
„Am 70 de ani și trăiesc singură. I-am întrebat pe copiii mei dacă pot să mă mut la ei, dar au refuzat. Nu știu cum să merg mai departe…” În multe orașe din România, singurătatea este o problemă comună. Vederea zilnică a nenumărați străini nu aduce nicio bucurie. Pentru o persoană în vârstă, acest lucru este deosebit de dificil, pe măsură ce navighează prin complexitățile îmbătrânirii singure.
„Au Trecut Doi Ani. De Atunci, Fiul Meu Nu M-a Sunat sau Mi-a Trimis Mesaje”: Nu Vrea Să Mă Vadă. Dar Eu Nu Mai Întineresc, Curând Voi Împlini 70 de Ani
Vecina mea, doamna Popescu, are 69 de ani. Locuiește singură, așa că uneori o vizitez și îi aduc ceva pentru ceai. Avem conversații plăcute; este foarte amabilă și îi place să vorbească despre călătoriile ei. Cu toate acestea, încearcă să evite discuțiile despre familia ei. Dar într-o zi, a decis să se deschidă și să vorbească despre fiul ei adult, cu care nu mai are nicio comunicare. Voi începe
„Cât de Repede a Trecut Viața, Toți Acești Ani. Și Cum au Devenit Inutili pentru Copiii Lor Adulți”: Nu a Mai Putut Asculta, Ochii I S-au Umplut de Lacrimi
Maria are trei copii care au plecat de mult din casa părintească. Fiul ei cel mare trăiește în străinătate cu familia sa. A plecat de acasă la o vârstă foarte tânără și nu și-a mai văzut mama de atunci. Doar fotografii, scrisori și urări de sărbători au rămas. Maria păstrează cu grijă totul și adesea, mai ales în serile de iarnă, le răsfoiește și le citește. „Fiule, ne este atât de dor de tine…”