Locuiam într-o casă care avea nevoie de reparații, dar aveam probleme financiare și nu ne permiteam să o renovăm. La douăzeci de ani, m-am căsătorit și am plecat din micul meu oraș.
Fiind copil unic, pot spune cu încredere că știu ce înseamnă să trăiești sub supravegherea constantă a părinților. De mică, părinții mei au încercat să controleze fiecare aspect al vieții mele. Mama era mereu anxioasă și avea dificultăți în a-și gestiona emoțiile. Tata era o persoană complet diferită, ceea ce adesea cauza probleme. Am avut o copilărie și o adolescență foarte neobișnuite. În grădiniță, abia începeam să mă dezvolt.
Am încercat să rămânem independenți financiar, bazându-ne pe propriile noastre eforturi, dar mama lui Mihai adesea ne impunea ajutorul ei, doar pentru a ne aminti de el în mod repetat.
Se pare că doar soțul este responsabil pentru susținerea familiei. Salariul său este mic, așa că trăiesc în sărăcie — nu au bani nici măcar pentru nevoile de bază.
Chiar dacă gătesc o masă dimineața, soțul meu nu o va mânca seara. El mănâncă doar mese proaspete și fierbinți. Trebuie să mă trezesc cu o oră mai devreme pentru a-i pregăti micul dejun și să mă gândesc la ceva pentru prânz. Cina este pregătită imediat ce ajung acasă de la muncă. Apropo, nu se mulțumește cu un sandviș la prânz; cere o masă completă. Dimineața, trebuie să prăjesc chiftele, să coc pui. Există o soluție pentru această situație?
Anton avea o viață aparent perfectă alături de soția sa, Ecaterina, și copiii lor. Dar, după ce a împlinit 40 de ani, a cunoscut-o pe Mia, care mai târziu i-a dăruit un fiu. De ani de zile, trăiește o viață dublă, susținând două familii și simțindu-se complet pierdut. Aceasta este povestea unui bărbat prins în plasa deciziilor sale, luptând să găsească o cale de ieșire.
