Sunt Maria, o femeie care a trăit toată viața pentru familie, iar acum, la pensie, mă lupt cu singurătatea și cu întrebarea dacă am greșit undeva ca mamă. În fiecare zi aștept un semn de la copiii mei, dar telefoanele lor devin tot mai rare. Povestea mea e despre dor, regrete și speranța că dragostea de mamă nu se uită niciodată.
Ei doreau să-i ofere fiicei lor un cadou special, dar nu știau ce să aleagă. Când ea a anunțat logodna, au realizat imediat că o casă ar fi cadoul perfect.
Ca pensionar, nu îmi mai permit să ofer sprijin financiar. Se pare că asta era tot ce conta, deoarece fiica mea nu mă mai invită pe la ea și nu mai vine în vizită cu nepotul meu. Este sfâșietor să realizez că relația mea cu fiica mea ar fi putut fi mai mult despre bani decât despre dragoste. Mi-am petrecut viața muncind din greu pentru a-i oferi totul, inclusiv multiple locuri de muncă în străinătate înainte de a obține o poziție stabilă înainte de patruzeci de ani.
Nu pot spune că sunt epuizată, dar vreau să trăiesc pentru mine. Așteptam cu nerăbdare să am timp liber pentru a mă dedica intereselor mele, dar acum sunt copleșită de responsabilități neașteptate.
Ca pensionară, respectarea unui buget lunar este crucială pentru mine. Nu îmi permit să cheltuiesc prea mult, având în vedere starea pensiilor, și îmi place să am economii pentru medicamente și urgențe. M-am obișnuit cu acest stil de viață și nu îmi place să cheltuiesc mult, mai ales bani lichizi. Dar uneori, tot trebuie să cheltuim. Pe
