Fiica mea pierdută: Mărturia unei mame despre rănile care nu se văd
Într-o seară rece de noiembrie, am așteptat-o pe Irina, fiica mea, să vină la aniversarea tatălui ei, dar nu a mai apărut. De când s-a măritat cu Vlad, parcă nu o mai recunosc, iar familia noastră s-a destrămat încet, sub ochii mei neputincioși. Scriu aceste rânduri cu speranța că cineva mă va înțelege și că poate, într-o zi, Irina va citi și ea și va înțelege cât de mult o iubesc.