Într-o seară rece de noiembrie, am fost chemată la o ședință de familie care avea să schimbe totul. Casa bunicii Ileana, locul copilăriei mele, devenise subiectul unei dispute amare între mine, sora mea, părinții și unchiul meu. Povestea mea este despre alegeri dificile, răni vechi și puterea de a ierta pentru a păstra vie amintirea celor dragi.
Deși sunt cel mai mic din familie, nu m-am simțit niciodată răsfățat sau tratat cu indulgență. Fratele meu și cu mine am crescut într-un mic sat din România rurală. Pentru mine, era doar un loc obișnuit, dar acum am ceva cu care să-l compar. Mama noastră ne-a crescut singură, gestionând o mică fermă cu câteva animale. Iată povestea mea despre cum am lăsat totul în urmă.
Rămasă singură într-un mic sat rural, o bunică își continua rutinele zilnice, îngrijindu-și grădina și menținându-și casa. Fiul ei locuia într-un oraș îndepărtat și vizita rar, lăsând-o tânjind după compania nepoților ei.
Vizitele la părinții lui Radu din mediul rural au devenit o rutină pentru tânăra familie. Petrecerea weekendurilor singuri era exclusă. Radu a clarificat că el și Ana erau obligați să-și ajute părinții cu ferma. La început, Anei nu i-a păsat, gândindu-se că munca fizică era benefică și aerul proaspăt nu strica nimănui. Dar lucrurile s-au schimbat când a descoperit diferența în modul în care mama lui îi trata pe ei comparativ cu sora lui, Ioana.
De îndată ce vremea se încălzește, începem să vizităm regulat refugiul nostru de la țară și petrecem mult timp acolo. Proprietatea vecină a fost vacantă pentru mult timp, dar a fost cumpărată brusc. Acum, ne confruntăm cu o problemă neașteptată.
