Înainte să moară, mama mi-a spus că tata nu era tatăl meu. L-am căutat pe cel biologic, dar adevărul m-a lovit și mai rău

— Andrei, Petre nu este tatăl tău adevărat.

Mama a rostit cuvintele încet, cu masca de oxigen ridicată puțin de pe față. În salon mirosea a dezinfectant și a portocale. Eu îi adusesem portocale, deși nu mai putea să mănânce aproape nimic.

— Ce spui, mamă?

— Tatăl tău biologic se numește Sorin Dima. Locuia în Brașov. Iartă-mă…

Am rămas cu mâna pe marginea patului. Cu trei zile înainte, medicul îmi spusese că boala ajunsese la ficat și că nu mai aveam decât să-i facem ultimele săptămâni suportabile. Credeam că acela era cel mai rău lucru pe care îl puteam auzi.

M-am înșelat.

Mama îl cunoscuse pe Sorin la o fabrică de textile din Ploiești, în perioada în care ea și tata se despărțiseră câteva luni. Rămăsese însărcinată, iar apoi se întorsese la Petre. Lui Sorin îi spusese că pierduse copilul.

— Petre știe? am întrebat.

Mama și-a întors privirea spre geam.

— A știut de la început.

Mi-am tras mâna de lângă a ei. Îmi pare rău și acum pentru gestul acela. A murit patru zile mai târziu, înainte să apuc să-i spun că o iert sau măcar că încerc.

După înmormântare, l-am găsit pe tata în bucătărie, numărând banii rămași după pomană. Avea cămașa neagră desfăcută la gât și mâinile îi tremurau.

— De ce nu mi-ai spus?

N-a întrebat despre ce vorbeam.

— Pentru că mi-ai fost băiat din clipa în care te-am ținut în brațe.

— Dar m-ai mințit treizeci și șapte de ani!

— Te-am crescut treizeci și șapte de ani, a răspuns el. Nu e același lucru.

Am trântit ușa și două săptămâni nu l-am sunat. Mă durea moartea mamei, dar furia îmi era mai ușor de dus decât dorul. În plus, rămăsesem cu ratele pentru tratamente, facturile și apartamentul ei plin de haine. Deschideam un dulap și simțeam că mă sufoc.

Într-un sertar am găsit un carnețel vechi. Pe ultima pagină era un număr și numele lui Sorin. Mătușa Ileana a recunoscut că știa și ea.

— Toți ați știut, numai eu nu?

— Mama ta s-a temut să nu te piardă.

— Și acum ce a câștigat?

Numărul nu mai era valabil. Am întrebat prin grupuri de foști angajați, am sunat la primăria din comuna unde se mutase și, după aproape o lună, am primit o adresă.

Sorin locuia singur într-un bloc vechi din Brașov. Mi-a deschis un bărbat înalt, cu sprâncenele mele și cu același obicei de a strânge buzele când era neliniștit.

— Dumneavoastră sunteți Sorin Dima?

— Da.

— Eu sunt fiul Marianei.

S-a prins de tocul ușii. Pentru câteva secunde n-a spus nimic. Apoi a început să plângă. Nu frumos, nu discret. I se zguduiau umerii.

Mi-a arătat o scrisoare în care mama îi spunea că sarcina se oprise. Hârtia era îngălbenită și împăturită de zeci de ori. Făcuse o copie după o fotografie cu ea și o păstrase într-o cutie de pantofi.

— Dacă știam, veneam după tine, a spus.

— Asta e ușor de zis acum.

A vrut test de paternitate. Am acceptat. Când rezultatul a confirmat, m-a îmbrățișat fără să mă întrebe. M-am desprins imediat.

— Nu-mi spune „fiule”. Nu încă.

După câteva zile, mi-a oferit bani pentru datoriile mamei. Am simțit că încearcă să cumpere treizeci și șapte de ani lipsă și am plecat furios. În drum spre casă, l-am sunat pentru prima dată pe tata.

Petre a venit la mine cu o sacoșă în care pusese sarmale și două borcane de murături.

— L-ai găsit? m-a întrebat.

Am dat din cap.

— Și seamănă cu tine?

— Da.

Tata a privit podeaua.

— Atunci mă bucur că ai găsit o bucată din tine. Dar să știi că eu nu plec nicăieri.

Atunci am înțeles ceva ce furia nu mă lăsase să văd. Sorin îmi dăduse sângele. Petre îmi ținuse bicicleta când am învățat să merg, lucrase nopți ca să-mi plătească facultatea și dormise pe un scaun când am făcut pneumonie.

Nu l-am înlocuit pe tata. Nici n-am rupt legătura cu Sorin. Ne vedem uneori la o cafea și încă ne vorbim cu grijă, ca doi oameni care încearcă să recupereze ceva ce nu poate fi recuperat pe deplin.

Pe mama încă sunt supărat. Și totuși, mi-e dor de ea în fiecare zi.

Voi ați putea ierta un asemenea secret? Și cine este tatăl adevărat: omul care îți dă viață sau cel care rămâne lângă tine?