I-am cerut cumnatei să-mi dea înapoi cheia apartamentului, iar soțul meu m-a întrebat dacă vreau să-l despart de familie. Atunci i-am spus de ce îmi făceam bagajul

— Dă-mi cheia, Oana. Acum.

Stăteam în hol, cu prosopul strâns peste piept și șampon încă în păr. Cumnata mea avea două sacoșe în mâini. În spatele ei, Vlad își scotea ghetele, sprijinindu-se de peretele pe care tocmai îl zugrăviserăm.

— Ce-ai pățit? Am venit să mâncăm împreună.

— Fără să întrebi?

Andrei a apărut din sufragerie și s-a uitat la mine de parcă eu intrasem peste niște oameni străini.

— Hai, nu face o scenă în fața copilului.

Atunci am închis ușa băii. Am rămas lipită de ea, cu apa curgând în cadă. Era singurul loc din apartamentul meu unde mai puteam încuia.

Cheia i-o dădusem noi, cu un an și jumătate înainte, când plecaserăm trei zile la ai mei. Trebuia să ude florile și să verifice centrala. După întoarcere, nu ne-am grăbit s-o cerem.

Oana trecea printr-un divorț urât. Avea un băiat de opt ani, un salariu mic și un fost soț care trimitea pensia de întreținere când își amintea. Mi se părea firesc s-o ajutăm.

La început venea sâmbăta. Făceam ciorbă mai multă, îi puneam la pachet, îi dădeam detergent când rămânea fără. Vlad își făcea temele la masa din bucătărie.

Apoi sâmbăta s-a făcut și marți. Și joi. Uneori auzeam cheia în ușă înainte să apuc să-mi scot uniforma de la farmacie.

— Nu te ridica, știu unde sunt toate, spunea Oana.

Tocmai asta începuse să mă doară.

Știa unde țineam prosoapele curate, cafeaua cumpărată la ofertă și plicul cu bani pentru întreținere. Deschidea frigiderul și întreba de ce nu mai avem iaurt pentru Vlad. Odată mi-a mutat hainele de pe uscător fiindcă adusese niște treninguri de-ale lui, «că la tine se usucă mai repede».

Andrei râdea.

— E sora mea, nu inspecția sanitară. Relaxează-te.

Eu nu mai puteam sta în pijama în propria sufragerie. Nu mai puteam spune că mă doare capul fără să aud că și Oana era obosită. Dacă veneau la cină, eu găteam. Dacă rămâneau peste noapte, eu schimbam lenjeria.

El era fratele bun. Eu strângeam după bunătatea lui.

Aveam rată, două salarii care se terminau prea repede și o mașină veche. De trei luni puneam bani deoparte pentru o lucrare dentară de-a mea. Mestecam pe partea stângă și tot amânam programarea.

Într-o seară am găsit în plic cu șapte sute de lei mai puțin.

— I-am dat Oanei, mi-a spus Andrei, fără să ridice ochii din telefon. Avea o restanță la curent.

— Și mie când aveai de gând să-mi spui?

— Îi pune înapoi.

Am deschis sertarul și am scos carnețelul în care ne notam cheltuielile.

— Ca pe cei pentru rechizite? Sau ca pe banii de cauciucuri?

A trântit telefonul pe masă.

— Ce vrei să fac? S-o las cu copilul în întuneric?

Nu voiam asta. Dar el pusese întrebarea în așa fel încât orice răspuns mă făcea crudă.

În seara cu prosopul eram după două ture schimbate cu o colegă. Îi spusesem lui Andrei de dimineață că vreau liniște. Comandasem ceva ieftin, făcusem duș și sperasem să adorm devreme.

Oana venise cu rufe de spălat și cartofi.

— Facem repede niște șnițele, îmi spusese prin ușa băii. Am luat eu cartofii.

După ce m-am îmbrăcat, am ieșit în bucătărie.

— În seara asta nu gătesc. Și de mâine nu mai intră nimeni aici fără să vorbim înainte.

Oana a lăsat cuțitul jos.

— Adică eu sunt nimeni?

— N-am spus asta.

— Se înțelege foarte bine.

Vlad se oprise din desenat. M-am uitat la el și mi s-a strâns stomacul.

— Tu n-ai făcut nimic rău, i-am spus. Noi, adulții, avem ceva de lămurit.

Andrei m-a chemat în dormitor.

— Vrei să mă desparți de familia mea?

Stătea în dreptul ușii, cu brațele încrucișate. Am tras geanta de voiaj de sub pat.

— Eu ce sunt, Andrei?

N-a răspuns.

Am pus în geantă două bluze și încărcătorul. Îmi tremurau mâinile atât de tare că nu nimeream fermoarul.

— Mă duc două nopți la mama. Nu ca să te sperii. Nu mai pot să stau aici și să mă prefac că sunt bine.

A zis că exagerez. Apoi că discutăm mâine. Abia când mi-am luat paltonul m-a întrebat încet:

— Chiar ai ajuns să nu mai vrei acasă?

— Eu vreau acasă. Numai că aici nu mă mai simt așa.

La mama am dormit prost. M-am simțit vinovată, apoi furioasă că mă simțeam vinovată. Dimineața, Oana mi-a trimis un mesaj: «Puteai să-mi spui că te încurc. Nu trebuia să mă umilești.»

Am scris un răspuns lung. L-am șters. I-am spus doar că trebuia să mă întrebe înainte să vină și că vreau cheia înapoi.

Andrei a venit după serviciu. Avea carnețelul nostru în buzunar.

Făcuse socoteala banilor dați în ultimele șase luni. Nu erau puțini.

— Mama mereu îmi spunea să am grijă de ea, a zis. După divorț, mi-a fost teamă că se duce de tot la fund.

— Și de mine cine avea grijă?

A frecat colțul copertei cu degetul.

— Am crezut că, dacă nu mai zici nimic, te-ai împăcat cu situația.

I-am amintit serile în care îi cerusem să vorbim, iar el îmi spusese că era prea obosit. N-a încercat să mă contrazică.

Am stabilit atunci lucruri concrete: vizite anunțate și acceptate de amândoi, niciun ban luat din economii fără acordul celuilalt. Dacă își invita sora la masă, se ocupa și de mâncare, și de vase.

Cheia trebuia returnată.

Oana i-a dat-o peste trei zile. A plâns și i-a spus că de când s-a însurat nu-l mai recunoaște. El mi-a povestit abia seara.

— I-am zis că o ajut cât pot, dar nu pot să decid și pentru tine.

Nu s-a reparat totul atunci. Am fost supărați, am reluat aceeași discuție de câteva ori. Oana a stat departe aproape o lună.

Prima dată când a revenit, a sunat la interfon. Andrei făcea mâncare, iar eu citeam pe canapea. Vlad m-a întrebat dacă mai are voie să vină la noi.

L-am luat lângă mine și i-am spus că da. Mi-au dat lacrimile abia după ce s-a dus să-și spele mâinile.

Încă mă doare că a trebuit să-mi fac bagajul ca să fiu auzită. Era chiar atât de mult să vreau ca, înainte să se deschidă ușa casei noastre, să conteze și răspunsul meu?