Am mers nouă ore ca să petrecem Crăciunul cu soacra mea. La plecare, fiica mea m-a întrebat de ce o lăsăm să ne vorbească așa

— Dacă nici de Crăciun nu sunteți în stare să ajungeți la timp, nu mai veniți deloc!

Soacra mea stătea în prag, iar eu țineam oala cu sarmale lipită de piept. În spatele meu, Tudor plângea fiindcă îl dureau urechile. Mara adormise în mașină și Radu o aducea în brațe, cu geaca desfăcută.

Făcuserăm nouă ore până la Botoșani. Prinseserăm ninsoare, un accident și două opriri cu copilul vomitând într-o pungă.

— Bună seara, mamă Ileana, am spus. Ne lași întâi să intrăm?

A făcut un pas înapoi.

— Intrați, că încălzesc casa asta degeaba.

De când murise socrul meu, mergeam în fiecare an la ea. Avea patru camere, un brad artificial și televizorul pornit de dimineață până noaptea. Radu spunea că sărbătorile fără noi ar termina-o.

Îl credeam. Numai că, de fiecare dată, plecam de acolo de parcă făcusem ceva rău.

Nici nu ne descălțaserăm bine când a tras de mâneca Marei.

— Scurtă geaca asta. Tu nu vezi că i-au rămas încheieturile afară?

Geaca o primiserăm de la sora mea. Era aproape nouă. În luna aceea plătiserăm reparația centralei și amânaserăm dentistul meu.

— Îi cumpărăm alta după sărbători, am spus.

— Dar de telefoane aveți bani.

Telefonul meu avea ecranul spart. L-am băgat mai adânc în buzunar.

Radu a dus bagajele sus. N-a zis nimic.

La masă, Tudor a cerut apă înainte să termine supa.

— La voi acasă așa se face? Se comandă și mama execută?

— Are șase ani și îi e sete.

— Tocmai. Acum se educă.

Am întins mâna după cană. Îmi tremurau degetele de oboseală. Apoi a gustat sarmalele mele și a lăsat furculița jos.

— Ai pus cimbru mult. Radu nu le mănâncă așa.

Soțul meu și-a umplut gura prea repede.

— Sunt bune, mamă.

— Pentru tine toate sunt bune de când te-ai însurat.

A râs singură. Eu am început să strâng farfuriile, deși nu terminasem.

În bucătărie, Radu m-a prins de cot.

— Nu pune la suflet. Știi cum e.

— Știu. Dar ea știe cum sunt eu? Sau numai eu trebuie să știu cum e ea?

S-a uitat spre ușă.

— Te rog, nu începe acum.

M-am întors la chiuvetă. Mă dureau picioarele. Făcusem sarmalele până la unu noaptea, după tură, și acum frecam o cratiță care nici măcar nu era murdară.

A doua zi, Mara a răsturnat puțin suc pe fața de masă. A sărit imediat s-o șteargă.

— Lasă! a izbucnit Ileana. Mai rău faci. Numai pagube, de când ați venit.

Fata s-a oprit cu șervețelul în mână.

— Îmi pare rău, bunico.

— Dacă ți-ar părea, ai fi atentă.

Am trimis-o lângă fratele ei și am șters eu. De data asta nu m-am mai uitat spre Radu.

După prânz, Ileana m-a chemat în dormitor. Scotea ceva dintr-o cutie de biscuiți, printre fotografii și chitanțe vechi.

Mi-a pus în palmă o broșă de argint, în formă de frunză.

— A fost a mamei. Tu s-o ai.

Am rămas uitându-mă la ea.

— Eu?

A dat din cap și s-a așezat pe marginea patului.

— Când plecați, nici ceasul din hol nu-l mai suport. Se aude în toată casa.

Pentru prima dată în zilele acelea, mi s-a făcut milă fără să mă simt și furioasă. M-am așezat lângă ea.

— Puteți să veniți la noi o săptămână.

Și-a îndreptat spatele.

— În apartamentul vostru? Să mă împiedic de jucării? Lasă, că vă știu eu rânduiala.

Am închis pumnul peste broșă. N-am mai găsit nimic de spus.

La plecare, ne-a pus zacuscă și nuci în portbagaj. Apoi m-a întrebat dacă nu vreau și niște lavete, „poate mă apuc de gospodărie”. Radu a închis portbagajul și a sărutat-o pe obraz.

După câțiva kilometri, Mara m-a întrebat:

— Mami, de ce o lăsăm pe bunica să vorbească urât cu tine?

Radu a redus viteza.

— Bunica e singură, a spus.

— Și mami ce vină are?

N-a răspuns. Nici eu.

Seara, acasă, am pus broșa în sertar și i-am spus soțului meu că anul viitor rămânem acasă de Crăciun. O putem vizita un weekend, putem s-o ajutăm, dar nu mai stăm trei zile încordați.

— O să spună că n-o mai vrem, a murmurat.

— Atunci îi explicăm împreună. Nu mă mai lași singură în asta.

Încă mă întreb dacă am renunțat prea repede sau dacă am așteptat prea mult. Cum să-i feresc pe copii de vorbele ei fără să-i învăț să fugă de bunica lor?