„Cu ce bani pleci? Salariul tău e la mine.” Am ieșit din casă cu doi copii și o sacoșă, deși părinții mei mi-au spus să-mi suport soțul
— Cu ce bani pleci, Irina? Salariul tău e la mine.
Sorin stătea în ușa bucătăriei cu portofelul meu în mână. În spatele meu, Ana strângea o sacoșă cu haine, iar Vlad își trăgea geaca peste pijama. Îl încălțasem greșit. Avea ghetele invers și nu spusese nimic.
— Măcar lasă-mă să le iau certificatele de naștere.
A râs scurt.
— Te-ai uitat prea mult la televizor. Mâine te întorci.
Cu două ore înainte, vărsasem ciorbă pe aragaz. Atât. Venisem de la serviciu, făcusem teme cu Ana și încercam să-l conving pe Vlad să-și ia siropul.
Sorin ridicase capacul oalei și strâmbase din nas.
— Toată ziua stai și tot cocină e. Și uită-te la tine. Nici părul nu ți-l mai speli?
Aveam părul prins cu elasticul Anei. Nu apucasem să fac duș de dimineață.
— Am fost la muncă până la cinci, am spus.
— Pentru cât câștigi tu, mai bine stăteai acasă.
Ana a început să șteargă aragazul cu mâneca bluzei.
— Gata, tati. Curăț eu. Nu te supăra pe mama.
Atunci am oprit focul. M-am uitat la copilul meu de nouă ani și mi s-a făcut rușine că ajunsese să creadă că liniștea casei depinde de cât de repede șterge ea o pată.
Nu fusese mereu așa. Sau poate nu văzusem eu.
După nașterea lui Vlad, Sorin propusese să țină el cardurile. „Tu ai destule pe cap.” Când m-am întors la lucru, cardul meu a rămas în portofelul lui. Primeam bani pentru autobuz și cumpărături. Bonurile le lăsam pe masă.
Odată cumpărasem un sutien fără să-l întreb. Trei zile mi-a spus că arunc banii, deși al meu avea sârma ieșită prin material.
Când i-am povestit mamei, a oftat:
— Taică-tu crezi că era ușor? Îți suporți bărbatul. Ai doi copii.
Tata nici n-a ridicat ochii din farfurie.
— Să nu vii după aia să ne ceri bani de chirie.
În seara plecării nu m-am dus la ei. Am sunat-o pe colega mea, Oana, din scara blocului.
— Pot să vin cu copiii? Doar noaptea asta.
A întrebat dacă mâncaserăm. Atunci am început să plâng.
Am dormit patru nopți pe canapeaua ei. Dimineața duceam copiii la școală și la grădiniță, apoi intram la serviciu cu ochii umflați. La pauză sunam pentru garsoniere. Unele se dădeau până ajungeam să le văd. La altele, proprietarii închideau discuția când auzeau de doi copii.
Între timp, mi-am recuperat accesul la cont și am cerut un card nou. La personal am întrebat când puteam primi un avans. Mi-a fost rușine, de parcă făcusem ceva rău.
Sorin mi-a trimis zeci de mesaje. Ba că distrug familia, ba că mă iartă dacă mă întorc. Când i-am spus că vreau să discutăm despre cheltuielile copiilor, mi-a răspuns: „Tu ai plecat. Descurcă-te.”
Garsoniera avea un frigider zgomotos și o canapea care se lăsa la mijloc. Proprietara, doamna Rodica, m-a lăsat să plătesc garanția în două tranșe. Oana mi-a împrumutat diferența pentru prima chirie.
În prima seară am mâncat pâine cu brânză, așezați pe jos. Vlad a întrebat dacă poate aprinde lumina la baie fără să certe cineva că face risipă.
Am zis că da. După aceea am intrat în baie și am plâns încet, cu robinetul deschis.
Mama a venit duminică. A adus sarmale și, imediat ce a văzut unde dormeam, a spus:
— Pentru asta ai lăsat apartament cu trei camere?
Ana s-a oprit din colorat.
— Aici mama nu mai plânge când spală vasele.
Mama a pus caserola în frigider. N-a mai pomenit de împăcare în ziua aceea.
La judecătorie am mers cu cererea de divorț pregătită după o consultație juridică. Am cerut și stabilirea locuinței copiilor la mine, și pensie de întreținere. Când am ieșit, am verificat de trei ori dacă păstrasem dovada depunerii.
Procesul nu s-a terminat. Încă socotesc fiecare cumpărătură, iar copiii întreabă uneori când îl văd pe tata. Le spun adevărul pe înțelesul lor, fără să le cer să aleagă.
Uneori mă tem că n-o să-mi ajungă banii. Dar nu-mi mai ascund bonurile și nu-mi mai pregătesc scuze înainte să aud cheia în ușă.
Mi-aș fi dorit să rămânem o familie în aceeași casă. Dar ce învățau copiii mei despre familie dacă rămâneam?