Doi ani am gătit și am strâns după soțul meu, fratele lui și iubita acestuia. În seara în care am pus farfuria jos, toți au spus că eu stric familia
— Dar nouă nu ne pui? m-a întrebat Radu, împingând farfuria goală spre mine.
Am oprit aragazul și m-am așezat cu porția mea de mâncare. Îmi tremurau mâinile atât de tare, încât lingura lovea marginea farfuriei.
— Nu. Oala e acolo. De astăzi, fiecare își pune și fiecare strânge după el.
Alina a râs scurt. Soțul meu, Mihai, a ridicat ochii din telefon.
— Ioana, ce-ai pățit iar?
Acel „iar” m-a durut mai tare decât orice.
Nu țipasem niciodată. Doar mai spusesem, printre două mașini de rufe, că sunt obosită.
Radu, fratele lui Mihai, venise la noi „pentru două luni”, după ce pierduse serviciul. Alina, iubita lui, îl urmase cu două genți și o plantă în ghiveci. Le-am eliberat camera în care voiam să amenajăm, cândva, un dormitor pentru copil.
Două luni deveniseră doi ani.
Radu își găsise de lucru la un depozit. Alina era casieră la un magazin. Puneau bani la întreținere și atât. Apartamentul era al nostru, rata era a noastră, iar cumpărăturile apăreau în frigider de parcă le aducea cineva noaptea, fără plată.
Eu lucram la contabilitatea unei firme de instalații. Plecam înainte de opt și ajungeam după șase. În drum spre casă luam pâine, detergent, cartofi, ce lipsea. Apoi găteam, spălam vasele și adunam hainele lăsate în baie.
Mihai mai ducea gunoiul dacă îi spuneam. Dacă nu, îl împingeau toți cu piciorul ca să poată închide ușa dulapului.
La început făceam din drag. Pe urmă, din obișnuință. În ultimele luni făceam plângând încet, cu apa pornită, să nu se audă.
În ziua aceea venisem de la medic cu o cremă pentru mâini. Pielea îmi crăpase între degete. Mă ustura până și când storceam o cârpă.
Acasă găsisem tigaia de la micul dejun, patru căni și un mesaj de la Alina: „Faci ceva cu carne diseară? Că ieri am mâncat numai ciorbă.”
Am cumpărat carne. Asta mă înfurie și acum: tot eu am cumpărat-o.
— Nu înțeleg de ce faci scandal pentru o farfurie, a spus Radu.
— Nu e pentru o farfurie.
— Păi și noi muncim, a intervenit Alina.
Am privit-o. Avea unghiile proaspăt făcute. Nu m-ar fi deranjat, dacă nu mi-ar fi spus cu o seară înainte că nu poate spăla tava fiindcă o ustură o pieliță ruptă.
— Și eu ce fac? Vin aici să mă odihnesc?
Mihai a oftat.
— Hai să mâncăm și discutăm după.
Atunci am împins scaunul înapoi.
— Nu. După masă vă duceți la televizor. Eu rămân aici. După, la noi, înseamnă niciodată.
S-a făcut liniște. Din apartamentul vecin se auzea un copil repetând tabla înmulțirii.
Radu și-a aruncat șervețelul pe masă.
— Dacă te deranjăm, spune direct. Nu trebuie să ne scoți ochii pentru o ciorbă.
— Mă deranjează că locuiți aici de doi ani și niciunul nu știe unde ținem sacii de aspirator.
Alina s-a ridicat și a început să adune farfuriile cu zgomot.
— Lasă, că nu ne trebuie pomeni.
Mi s-a strâns gâtul. M-am uitat la Mihai, așteptând să spună ceva. El se uita la mâinile mele.
— De când ai rănile astea?
— Ți-am spus săptămâna trecută.
A întins mâna spre mine, dar eu am tras-o. Nu ca să-l pedepsesc. Pur și simplu nu puteam atunci.
Seara s-a terminat cu uși trântite. Radu a sunat-o pe mama lor. După zece minute, soacra mea mă întreba la telefon dacă merită să dezbin frații pentru niște treburi femeiești.
Mihai mi-a cerut telefonul.
— Mamă, nu ea ne dezbină. Eu am lăsat lucrurile așa. Vorbim mâine.
A închis și s-a așezat lângă mine. N-a încercat să mă îmbrățișeze.
— M-am obișnuit să faci tu. Mi-a convenit. Îmi pare rău.
A doua zi, i-a chemat pe amândoi în bucătărie.
— Nu mai profităm de Ioana. Nici voi, nici eu. Împărțim cumpărăturile și treburile. Cine gătește nu spală vasele. Baia și aspiratorul, pe rând. Dacă nu vă convine, vă căutați chirie.
Au protestat. Totuși, în duminica aceea, Radu a curățat baia. Alina a făcut cumpărăturile. Mihai a gătit o tocăniță cam sărată, pe care am mâncat-o fără să spun nimic.
Nu s-au schimbat peste noapte. Încă mai spun uneori „am făcut eu data trecută”. Dar acum nu mai sar să rezolv.
Învăț și eu să las o farfurie în chiuvetă fără să mă simt vinovată. Oare de ce a trebuit să ajung la capătul puterilor ca să fiu auzită?