Ne-am mutat la țară ca să avem liniște, dar am ajuns să gătesc pentru toate rudele soțului. Când am cerut să sune înainte, mi-a spus că îi distrug familia
— Dacă nu-ți convine familia mea, poate nu-ți convine nici de mine!
Radu a spus asta în timp ce eu țineam oala cu ciorbă deasupra chiuvetei. Îmi tremurau mâinile. În curte erau unsprezece oameni, doi copii se certau pe bicicleta cumpărată pentru nepotul meu, iar pe masa din bucătărie, lângă laptopul deschis, cineva pusese o pungă din care curgea zeamă de carne.
Era sâmbătă. Lucram la niște situații pe care trebuia să le trimit până la prânz.
— Eu am zis să sune înainte, Radu. Atât am zis.
El a tras perdeaua, să nu ne vadă ai lui.
— Vorbește mai încet. O faci pe mama să se simtă străină.
Eu mă simțeam străină de aproape patru luni. Numai că pe mine nu mă întreba nimeni.
Cumpăraserăm casa într-un sat la treizeci de kilometri de oraș. Două camere, bucătărie, o curte cu vișin și un gard care trebuia schimbat. Vândusem garsoniera rămasă de la bunica, iar pentru diferență făcuserăm credit împreună.
Nu voiam cine știe ce. Voiam să beau cafeaua afară și să nu mai aud vecinii certându-se prin pereți. Radu își dorea un atelier mic, în magazie.
În prima seară am mâncat pâine cu brânză pe o cutie de carton.
— Aici o să ne fie bine, mi-a spus.
L-am crezut. Eram obosiți și fericiți, cu mâinile mirosind a lavabilă.
Prima vizită a fost frumoasă. Au venit părinții lui, sora lui, Daniela, cu copiii, și fratele lui, Sorin. Am făcut sarmale. Soacră-mea, Viorica, a adus un cozonac și niște perdele.
A doua duminică au venit iar. A treia au adus și niște veri.
Pe urmă n-au mai așteptat duminica.
Lucram de acasă ca economistă pentru o firmă de distribuție. Pentru ei, asta însemna că eram disponibilă. Dacă mă găseau la laptop, auzeam mereu:
— Lasă că termini tu după. Pune întâi de-o cafea.
Radu lucra la un service și venea seara. Până ajungea el, eu desfăceam masa, încălzeam mâncare, căutam pahare. După aceea, el stătea cu bărbații în curte, iar eu strângeam.
Daniela mai întreba dacă să mă ajute, dar cu geanta deja pe umăr.
— Nu, lasă, mă descurc.
Eu spuneam asta. Știu. Îmi era rușine să par zgârcită, dificilă, nevasta care strică bucuria familiei.
Apoi au început să dispară și banii de care aveam nevoie.
Într-o lună am cheltuit aproape cât rata pe carne, sucuri, cafea și gustări. Am amânat o programare la dentist. Când i-am arătat bonurile lui Radu, a râs scurt.
— Exagerezi. Parcă ai ține contabilitatea rudelor.
— Țin contabilitatea banilor noștri.
— Au adus și ei. Mama a adus ouă.
Zece ouă. Îmi amintesc și acum, fiindcă m-am urât puțin că ajunsesem să le număr.
Cheia i-a dat-o fără să-mi spună.
Într-o miercuri ieșeam din baie, în prosop, când am auzit-o pe soacră-mea în hol:
— Irina, dormi? Am venit să pun niște ardei în congelator.
M-am tras înapoi și am încuiat ușa băii. Inima îmi bătea de parcă intrase un hoț.
Seara, Radu n-a înțeles.
— E mama, nu e un străin.
— Dar eu eram dezbrăcată în casa mea.
— Bine, îi zic să strige când intră.
N-a înțeles nici când am început să mă trezesc sâmbăta cu stomacul strâns, ascultând dacă oprește vreo mașină la poartă.
În dimineața certei, îi spusesem clar că am de lucru. El promisese că nu cheamă pe nimeni.
Nu chemase. Doar îi spusese lui Sorin că face grătar, iar Sorin le spusese celorlalți.
Pe la zece, curtea era plină.
Am ieșit și am încercat să zâmbesc.
— Data viitoare, vă rog să ne sunați înainte. Azi chiar lucrez. Și aș vrea să nu mai intrați cu cheia fără să răspundem noi.
Soacră-mea și-a strâns buzele.
— Am înțeles. Trebuie programare la băiatul meu.
— Nu la băiatul dumneavoastră. La noi acasă.
Atunci s-a făcut liniște. Radu m-a urmat în bucătărie și mi-a spus că poate nu-mi convine nici de el.
Am pus oala jos. N-am țipat. Cred că asta l-a speriat mai tare.
— Azi gătești tu. Eu îmi termin treaba.
— Irina, nu mă lăsa așa în fața lor.
— Eu așa stau de luni întregi. Numai că în fața chiuvetei.
M-am dus în dormitor cu laptopul. După zece minute, Daniela a deschis ușa fără să bată.
— Mama plânge. Chiar merită pentru niște farfurii?
Atunci am izbucnit și eu.
— Nu sunt farfuriile. E că toți puteți să veniți, să stați, să plecați. Eu trebuie să pot mereu.
A rămas în ușă, apoi a închis încet.
În seara aceea am plecat la mama cu o geantă și laptopul. Nu ca să-l sperii. Nu mai puteam sta acolo și să mă prefac că a doua zi facem cafea împreună.
Primele mesaje de la Radu au fost despre rușine. Ce spusese tatăl lui. Cât de supărată era maică-sa.
Abia luni m-a întrebat dacă mâncasem.
Am stat la mama două săptămâni. Mergeam la serviciu, dormeam și tresăream când suna telefonul. Mi-era dor de el și eram furioasă că mi-era dor.
Când a venit să vorbim, avea sub unghii urme de pământ. Se apucase de grădină, apoi îi veniseră rudele la masă.
— Am stat duminică patru ore în bucătărie, a spus.
Nu m-am bucurat. Așteptam să continue.
— Sorin mi-a zis că m-am făcut nevastă în casă. Am râs atunci. După aia mi-am dat seama că așa m-am purtat și eu cu tine.
A fost prima dată când nu mi-a cerut să înțeleg pe altcineva.
M-am întors, dar nu imediat. Am stabilit că vizitele se hotărăsc împreună, că el se ocupă de masa pentru ai lui și că duminicile noastre nu sunt rezervate nimănui.
Cheia a cerut-o el înapoi. Mama lui n-a vorbit cu noi trei săptămâni.
Încă mă doare când spune că înainte erau mai uniți. Radu îi răspunde acum, fără să mă lase pe mine să duc discuția.
Duminica trecută am băut cafeaua sub vișin. Pentru prima dată, n-am ascultat după mașini.
Îmi iubesc familia, inclusiv pe a lui. Dar chiar trebuie să ajungi să pleci de acasă ca să ți se facă și ție loc în ea?